Hocheiul românesc trece dintr-un scandal în altul. Duminică, la finalul meciului de calificare în semifinalele Ligii Naționale, dintre Brașov și Steaua Rangers (15-0), „militarul” Cătălin Berdilă a fost lovit cu crosa în drum spre vestiar de căpitanul gazdelor, József Adorján (medalion). CSA Steaua solicită excluderea pe viață din sport a lui Adorján, în timp ce oficialii brașoveni spun că acesta a fost provocat. Azi, Comisia de Disciplină se va întruni să analizeze cazul.
După bătaia generală iscată la meciul de vineri, reîntâlnirea de duminică dintre Corona Brașov și Steaua Rangers se anunța extrem de tensionată. Scandalul s-a produs însă după joc, la vestiare. Oficialii „roș-albaștri” reclamă că jucătorul echipei gazdă, József Adorján, l-a lovit la vestiare pe stelistul Cătălin Berdilă (19 ani), cu care avusese o altercație și în timpul meciului, în prima repriză. Adorján l-a lovit prin surprindere cu pumnul pe stelist, iar după ce l-a pus la pământ a năvălit peste el cu crosa de joc. „M-a lovit pe holul dintre vestiare și nu e fair-play, eu fiind în civil pentru că deja mă schimbasem. Am căzut, a vrut să îmi dea cu crosa în cap, m-am ferit și m-a lovit peste mână. O să fac toate demersurile legale pentru că acest om nu are ce căuta în hochei. Ce a fost pe gheață trebuia să se termine acolo”, a declarat Berdilă.
Adorján ar fi răspuns la provocare
Oficialii brașoveni îi arată cu degetul pe cei de la Steaua, pe care îi fac responsibili pentru debutul conflictului. „Berdilă l-a scuipat și l-a înjurat pe căpitanul echipei noastre, Adorjan Jozsef, fapt pentru care a și fost sanctionat cu «pedeapsa de meci». La 20 de minute după terminarea jocului mi s-a comunicat că, la vestiare, ar fi avut loc o altercație și că jucătorii Stelei intenționau să vandalize vestiarele”, a explicat Emilian Cernica, vicepreședintele ASC Corona Brașov. Brașovenii spun că, de fapt, stelistul a fost cel care l-a provocat și lovit pe Adorjan, căpitanul gazdelor doar ripostând, existând în acest caz martori și probe video.
10 zile fără gheață
Ieri dimineață, Berdilă a obținut un certificat medico-legal pentru leziunile suferite, stabilindu-se că are o contuzie pe brațul drept și un traumatism pe gamba dreaptă. „Va face un repaus de 8-10 zile cu tratament, nu va face niciun fel de antrenament pentru că leziunea mai gravă e la picior și i s-a recomandat să nu facă niciun fel de efort”, a declarat Răzvan Lupașcu, antrenor la Steaua 2. CSA Steaua cere excluderea pe viață din sport a lui Adorján, acesta fiind recidivist. În plus, brașoveanul a primit anul trecut un ultim avertisment, după o altercație la echipa națională.
Stelistul Cătălin Berdilă a fost lovit cu crosa, pe culoarul spre vestiare, de căpitanul Brașovului, József Adorján. Cei doi au avut mai multe ciocniri în meciul de duminică, disputat la Brașov
Condamnăm orice manifestare din afara gheții și facem apel la fair-play. Susțin deciziile drastice! Deocamdată e prea devreme să spunem ce se va întâmpla cu Adorjan Barna Tanczos, președinte FRHG
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER