BĂ‚TAIE DE JOC!** Ei sunt antrenorii nimănui!

Într-o continuă căutare a identității, sportul românesc a fost în acest prim an al ciclului olimpic mai sărac ca niciodată în medalii și performanțe.

O realitate care ilustrează parcă situația celor pe ai căror umeri apasă povara de a-și purta elevii pe prima treaptă a podiumului. ProSport îți dezvăluie problemele cu care se confruntă antrenorii de al căror nume sunt legate ultimele performanțe olimpice de aur. Efectele crizei economice care a zguduit întreaga societate românească își pun amprenta și asupra reputaților antrenori autohtoni, cei care
și-au vărsat ultimul strop de energie pentru a-și susține elevii în 2008. Dacă până anul trecut, înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing, aceștia erau susținuți de bursele de excelență acordate de COSR, odată cu încetarea acordării acestora, coroborată cu  imposibilitatea federațiilor de a-i susține, situația e la un pas de a deveni explozivă.

Mircea Roman: "Am fost voluntar“

Situația antrenorului lotului olimpic de canotaj este una inedită în sportul românesc. Timp de mai bine opt luni, acesta a făcut voluntariat, el neputând fi angajat la clubul de unde provine, din cauza faptului că ministerul a blocat angajările. „Multe sunt anormale în societatea românească. La Dinamo nu l-am putut angaja, abia luna trecută s-a eliberat un loc la federația de canotaj și am reușit să-l integrăm acolo. Omul acesta care a adus o mulțime de medalii României a lucrat pur și simplu pe nimic“, spune Elisabeta Lipă, șefa CS Dinamo și FR Canotaj.

Antrenorul prin mâna căruia au trecut zeci de generații de aur, Mircea Roman, recunoaște că nu este deranjat de situație, însă speră ca aceasta să nu se mai repete: „Am avut noroc că soția a făcut investiții bune și am reușit să ne descurcăm trăind din economii. A fost o situație interesantă pentru mine, la un moment dat mă gândeam chiar să renunț, să mă apuc de ceva nou, pe cont propriu, însă dragostea pentru sport a fost mai mare. Am fost voluntar, că nici măcar șomer nu am fost“, se amuză el.

Forminte, la fel ca înainte de Bangladesh

Nici la gimnastică lucrurile nu stau mai bine. România, singura țară din Europa care a dat lumii o campioană olimpică la ediția JO de la Beijing, are probleme în a-și păstra valorile. Antrenorul lotului, Nicolae Forminte (foto, îmbrățișând-o pe campioana olim­pică la sol, Sandra Izbașa), spune că resimte din plin criza financiară, cele 15 milioane de lei vechi pe care le primește de la Clubul Farul, unde este sub contract, la care se adaugă cele șapte milioane de la FRG, nu-l ajută se se descurce.  „Situația mea financiară în acest moment este la fel ca cea când am acceptat să merg să antrenez în Bangladesh. Din 22 de milioane de lei vechi trăim trei persoane: eu, soția și fiul. Nu știu cât mai pot să continui așa, însă după Mondiale voi fi obligat să-mi restabilesc prioritățile“, spune el.

Satisfacțiile sufletești  nu țin de foame

La Beijing, pentru prima dată în istoria judoului românesc, România cucerea aurul olimpic. O performanță cu aprecieri mai mult sufletești decât financiare pentru Alina Dumitru și antrenorul care a crezut în ea, Florin Bercean. „Trăiesc din salariul pe care mi-l asigură clubul Dinamo și din indemnizația de șapte milioane de lei vechi pe care o primesc de la federație. Cu satisfacțiile sufletești pe care ți le dau rezultatele nu îți poți întreține însă familia. Am tot așteptat după Beijing să se întâmple ceva, să ne cheme la discuții, să ne asculte dorințele, dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat“, mărturisește Bercean.

Viitorul pare a fi incert

O situație incredibil de adevărată care își are rădăcinile în nepuțință și în ignoranța societății românești, care contabilizează medalii și soarta celor ce le câștigă numai în momentul marilor competiții. În lipsa interesului celor care au destinele sportului în mână, scăparea pare să vină tot de la COSR.  „Acele burse de excelență se vor relua după JO de la Vancouver. În momentul acesta, prioritatea noastră este Olimpiada de iarnă, iar după ce aceasta se va încheia, ne vom axa pe Londra 2012“, a declarat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Totul depinde însă de antrenori și de puterea lor de supraviețuire. Când cineva se va trezi să miște ceva, sportul românesc ar putea fi chiar în moarte clinică.

„Suntem niște pălmași“

Antrenorul Pușei Diță, Vali Tomescu, e tipul de om care nu menajează pe nimeni. Aflat în Birmingham, tehnicianul de 33 de ani a vorbit pentru ProSport despre realitatea crudă din România.
„E nedrept ca antrenorii care au avut succes la ultima olimpiadă să nu fie motivați, însă sistemul nu are timp pentru niște indivizi mărunți, care nu pot fi folosiți pentru a deturna fonduri de la MTS,  ca în mandatul trecut. Cred că trebuie să ne acceptăm condiția de pălmași și să nu ne plângem. Nadia, Katy Sabo, Silivaș, Năstase, Hagi, Gabi Szabo sau Diță sunt pomeniți în străinătate, dar nu-i plătește România, ci alte lumi“, explică Vali pe un ton ironic.
 
„Nu sunt bogat și nu m-a afectat criza“

Banii nu-s prea mulți, dar mărturisește că n-a ajuns la fundul sacului: „Relația cu COSR a fost și este una foarte bună. Am primit înainte de Beijing o primă olimpică în valoare de 10 milioane de lei vechi (pe lună), pe o perioadă de un an. De la FRA nu  primesc niciun salariu și nici nu cred că s-ar putea, luând în calcul legislația în vigoare. Dar nu m-ar deranja, ci m-ar ajuta mult. Cât despre criză… eu, ca antrenor, nefiind o persoană foarte bogată, n-am pierdut mult, dar economisesc“.

"Nu pot decât să zic ce spune eleva mea, Alina Dumitru: «Înainte de a fi campioană olimpică, câștigam mai bine decât acum, când sunt campioană olimpică»", Florin Bercean, antrenor judo

"Antrenorii pleacă să antreneze afară că la noi nu sunt plătiți, sportivii se duc să lucreze în construcții afară. Acesta este prezentul sportului românesc. Dacă sistemul nu se va schimba, în curând vom vorbi din amintiri", Elisabeta Lipă, președinte FR de Canotaj