Bază hipică modernă deschisă la Iași. „Oferă o experiență unică”
Cea mai avansată bază hipică din mediul universitar românesc se deschide pentru toți pasionații de activități ecvestre. Universitatea de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași a anunțat că va iniția cursuri de echitație la Baza hipică situată în campusul din Dealul Copoului.
Pe lângă lecțiile adaptate pentru începători, intermediari și avansați, pasionații de călărie vor putea face plimbări de acomodare cu un însoțitor, exerciții pentru îmbunătățirea echilibrului și coordonării, precum și activități de lucru la pas, trap, galop și liber la pas. De asemenea, în program mai sunt incluse plimbări cu ponei, călărie și plimbări cu trăsura. USV Iași anunță că a obținut toate aprobările necesare pentru traseul Rond USV – Fundație – Piața Unirii – Pietonal și retur.
USV Iași deschide porțile Bazei hipice pentru toți iubitorii activităților ecvestre
„Practica sporturilor hipice oferă o experiență unică, plină de eleganță, născută din bucuria interacțiunii dintre om și cal. Totuși, acest sport necesită respectarea unor reguli stricte, esențiale pentru desfășurarea activităților în condiții de siguranță, asigurând astfel plăcerea și confortul psihic al participanților”, a declarat Prof. Univ. Dr. Gerard Jităreanu, Rectorul USV Iași.
Șapte cai pregătiți pentru cursuri de echitație
Baza hipică combină dragostea pentru echitație cu excelența, oferind condiții ideale pentru antrenamente, competiții și consolidarea legăturii speciale dintre om și cal.
„Cu șapte cai de sport bine pregătiți pentru cursuri de echitație, baza dispune de zece boxe, un manej acoperit, două în aer liber și o zonă dedicată curățării, spălării și uscării cailor. Studenții de la USV Iași au șansa de a-și perfecționa abilitățile ecvestre sub îndrumarea unor instructori profesioniști”, a punctat Prof. Univ. Dr. Vasile Stoleru, prorector cu activitățile sociale la USV Iași.
Potrivit USV, regulamentul de ordine interioară al Bazei hipice cuprinde un set de reguli foarte importante ce trebuie luate la cunoștință de către persoanele care doresc să participe la plimbările călare (cu sau fără însoțitor), la cursurile de echitație organizate în cadrul Bazei Hipice a USV Iași, cât și de persoanele care doar vizitează zona.
Foto: USV Iași