În această săptămână, au fost încheiate lucrările la bazinul de înot din curtea Școlii Nr. 190, bazin ce se află în reconstrucție de ani buni.
Elevii școlii generale și nu numai se pot bucura de un bazin semiolimpic acoperit, imediat după ce România va depăși situația actuală cauzată de pandemia de coronavirus.
Lăsat în paragină în urmă cu mai bine de 15 ani, bazinul a cărui construcție a început la sfârșitul lunii martie 2019 se ridică acum la standarde europene, având toate facilitățile necesare: vestiare, dușuri, grupuri sanitare, camere pentru personalul didactic, spații tehnice, camere pentru echipamente sportive, dar și tribune pentru public. Desigur, bazinul are în dotare și un sistem performant de recirculare, filtrare și tratare a apei, dar și un sistem de încălzire și climatizare.
Costurile pentru realizarea acestui proiect au fost acoperite din fonduri europene, în urma unui proiect cu finanțare nerambursabilă în valoare de peste 12 milioane de euro, potrivit Agerpres.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a postat pe contul său de Facebook un video de prezentare a noului bazin din cartierul Berceni, în care se declară nerăbdător să îi vadă pe copii bucurându-se de această facilitate.
„Foarte mulți dintre dumneavoastră ne-au întrebat când va fi gata bazinul de la Școala 190. Este gata. Aștept cu nerăbdare momentul în care această criză generată de epidemia de coronavirus va fi depășită astfel încât acest loc să fie plin de copii care își doresc să facă mișcare, înot”, a spus Daniel Băluță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER