Secretarul de stat în MTS Octavian Bellu a afirmat, joi, la audierile din Comisia Ridzi, că sportul românesc este "la terapie intensivă", că există probleme create de schimbările din domeniu, el insinuând că are de gând să se retragă din MTS dacă dorința sa de a sprijini sportul nu se materializează
"Am rămas în această structură, respectiv Ministerul Tineretului și Sportului, cu dorința expresă de a sprijini sportul. Se pare că sunt din ce în ce mai aproape de a considera că dorința, speranța mea, nu prea își găsește exprimare în realitate", a spus Bellu în fața deputaților din Comisia de anchetă a evenimentelor organizate de MTS de Ziua Tineretului.
El a arătat că sportul se confruntă cu probleme mari, legate de schimbările de esență privind descentralizarea, schimbările din deconcentrate și problemele de finanțare.
"V-o spun ca om de sport, fost antrenor: sportul românesc este la terapie intensivă. Sunt mari probleme create de schimbări de esență pe care le cunoașteți – descentralizarea, schimbarea directorilor, schimbarerea la deconcertare, la cluburi, la complexe, probleme financiare, recesiune, nu sunt bani, federațiiile nu pot să nu participe la campionatele modiale, la campionate europene. Am încercat să găsim posibilitatea de a nu interveni în bugetul federațiilor și a COSR la prima rectificare, nu știu dacă va fi a doua, dacă vom găsi resurse sau cine va trebui să găsească resurse pentru a nu interveni asupra bugetului federației‘, a adăugat Bellu.
El a arătat că 2009 este an preolimpic, în 2010 urmând să aibă loc Jocurile Olimpice de la Vancouver, și a dat de înțeles că atribuțiunile sale în MTS – respectiv rentele viagere, indemnizațiile de merit și certificatele de identitate sportivă – nu îi dau posibilitatea de a se ocupa îndeaproape de dorința sa de a sprijini sportul.
"Suntem în an preolimpic, anul viitor sunt Jocurile Olimpice de la Vancouver și iată cu ce mă ocup eu. Deci vă promit că, fiind convins de faptul că speranțele mele nu se materializează așa cum credeam, vă promit că voi acționa în consecință în ceea ce mă privește pe mine. (…) Eu nu țin de scaun. În momentul în care simți că ești obiect de decor mai bine te duci și te apropii de ceea ce știi să faci mai bine", a spus Bellu.
El a mai arătat că ministrul trebuie să fie un om politic, cu un partid puternic în spate, care să promoveze proiectele pentru tineret și sport și că oriunde în lume unde există un asemenea minister, locomotiva care trage ministerul este sportul.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER