Luptătorul român Benny Adegbuyi mai poate face un pas în această seară spre titlul mondial dacă va câștiga confruntarea din această noapte, de la Chicago, cu olandezul Jhafarr Wilnis.
Benny este pe locul 1 în clasamentul challengerilor la centura mondială Glory, iar o victorie în fața lui Wilnis i-ar asigura șansa de a-l înfrunta iar pe Rico Verhoeven. Duelul din această noapte va avea loc în jurul orei 3:30 și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1.
Aceștia s-au întâlnit la cântarul oficial. Românul a cântărit 119.3 kilograme, în timp ce oponentul său are 112.9 kilograme. Ambii au părut încrezători în șansele lor, iar la final chiar s-au îmbrățișat, deși în cele mai multe cazuri, adversarii își trimit priviri extrem de tăioase și uneori se lasă cu dueluri fizice.
„Este ziua cea mare! În această noapte voi lupta pentru mine, pentru familie, pentru România!”, a transmis Benny pe pagina lui de facebook.
În urmă cu trei ani, tot în Statele Unite ale Americii, dar la Denver, Benny îl învingea pe Wilnis în finala piramidei finale.
În 2018, colosul român cu origini nigeriene a disputat 4 meciuri, toate câștigate înainte de limită. Ultimul a fost înregistrat în iulie, la București, în gala Dynamite Fighting Show, când l-a făcut KO pe Aleksadr Lepsveridze, în mai puțin de un minut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER