Bianca Andreescu, câștigătoarea US Open, spune și ea pas competiției americane! 4 din primele 10 jucătoare ale lumii au anunțat că nu vor merge la acest Grand Slam

(191028) -- SHENZHEN, Oct. 28, 2019 (Xinhua) -- Bianca Andreescu of Canada reacts during the women's singles round robin match against Simona Halep of Romania at the WTA finals Tennis Tournament in Shenzhen, south China's Guangdong Province, Oct. 28, 2019. (Xinhua/Liang Xu)
Vezi galeria foto - 6 poze

Bianca Andreescu, jucătoarea canadiană de origine română, locul 6 mondial, a anunţat că nu va participa la ediţia din acest an a US Open, competiţie la care este deţinătoarea trofeului.

Așa a ajuns Bianca Andreescu să reprezinte Canada: „A încercat mai multe sporturi”

Nu este la nivelul necesar din cauza pandemiei, susține Andreescu

“După multe discuţii cu apropiaţii mei, am luat decizia dificilă de a nu reveni la New York în acest an. Am luat această decizie pentru a mă concentra asupra formei mele de meci şi a mă asigura că voi reveni pregătită să joc la cel mai înalt nivel. Victoria de anul trecut de la US Open a fost cel mai important moment al carierei mele de până acum şi îşi va fi dor să fiu acolo.

Totuşi, îmi dau seama că probleme neprevăzute, inclusiv pandemia de Coronavirus, mi-au compromis capacitatea de a mă pregăti şi a concura la nivelul necesar pentru a juca la cel mai înalt nivel al meu”, a notat Andreescu pe Twitter și Facebook.

Au mai anunţat pînă acum că nu vor participa la US Open câteva dintre jucătoarele din top 10, Ashleigh Barty, Elina Svitolina şi Kiki Bertens. Simona Halep încă nu a luat o decizie.

A atins locul 4 mondial, cea mai bună poziție pentru un sportiv canadian

Bianca Andreescu a fost desemnată sportiva anului 2019 în Canada, intrând în istoria țării ca fiind primul sportiv din tenis care primește această titulatură. Jucătoarea în vârstă de 19 ani a reușit anul trecut să ajungă pe poziția a 4-a WTA, după ce, în urmă cu un an, începuse sezonul pe locul 152. De asemenea, locul 4 reprezintă cea mai înaltă poziție pe care a atins-o vreodată o jucătoare din Canada.

Bianca Andreescu s-a născut în Canada din părinți români. Sportiva a început tenisul în România, la vârsta de 7 ani. Apoi, familia Andreescu s-a întors în Canada, iar cea mică a intrat într-un program inițiat de federația din această țară.

Publicat: 14 08. 2020, 07:36