Eva Tofalvi (36 de ani) are probleme de acomodare la Pokljuka (Slovenia), unde are loc a treia etapă a Cupei Mondiale de biatlon. După ce joi a terminat pe locul 44 la sprint (cu o țintă ratată și la 1 minut, 50 de secunde și 2 zecimi de câștigătoarea Gabriela Soukalova, din Cehia) azi, sportiva din Miercurea Ciuc a încheiat cursa de urmărire pe locul 48 din 57 de concurente. Eleva lui Simon Marton a avut probleme atât în poligon (0+1+1+2), cât și în deplasarea pe schiuri, ea sosind la 4 minute, 42 de secunde și 7 zecimi față de timpul reușit de câștigătoarea probei, Daria Domraceva (28 ani).
A stat mai bine pe schiuri Sportiva din Belarus, triplă campioană olimpică la Soci, s-a impus în proba de urmărire cu 29 de minute, 55 de secunde și 9 zecimi și a obținut astfel a doua victorie a sezonului după proba de 15 km de la Ostersund (Suedia). „Am avut probleme cu pregătirea schiurilor în ultimele curse. Dar acum echipa care îmi ceruiește schiurile a muncit din greu și s-a văzut asta. Sper să o ținem tot așa”, a declarat aceasta, pentru site-ul oficial al competiției. Domraceva a terminat cei 10 km înaintea liderului la zi al ierarhiei, finlandeza Kaisa Makarainen (+10.0) și ucraineanca Vali Semerenko (+36.8). Toate cele trei sportive de pe podium au ratat o țintă, însă belarusa a făcut o cursă mai bună pe schiuri.
Top 10 -ul probei de urmărire de la Pokljuka FOTO: biathlonresults.com
Gabriela Soukalova, câștigătoarea probei de 7,5 km sprint de joi, a terminat pe locul 20. Ea a ratat cinci ținte și a avut probleme în cursa pe schiuri.
În clasamentul general al Cupei Mondiale de biatlon, lideră este finlandeza Makarainen (362 puncte), urmată de Domraceva (303 puncte) și Semerenko (288 puncte). Eva Tofalvi se află pe locul 46, cu 41 de puncte, în timp ce de-a doua reprezentantă a României, Luminița Piscoran, ocupă locul 62, cu 13 puncte.
Etapa de la Pokljuka va fi ultima din acest an a Cupei Mondiale, competiția urmând să se reia în 2015, la Oberhof (Germania), între 6-11 ianuarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER