Într-o cursă în care i-a avut ca rivali pe norvegienii Johannes Thingnes Boe și Ole Einar Bjorndalen, francezul Martin Fourcade a reușit să câștige cursa individuală de 20 de km. Câștigătorul Globului de Cristal în 2016 a avut două ratări la a doua trecere prin poligon, în poziția în picioare și a făcut tot atâtea tururi de penalizare. Pe locul doi în cursă a încheiat norvegianul Boe, la 29 de secunde și 5 sutimi de învingător, având tot două ținte ratate, însă diferența s-a făcut la schi fond.
Pe ultima treaptă a podiumului a încheiat Vladimir Cepelin, din Belarus, care a avut o singură ratare, însă a fost foarte lent la deplasarea pe schiuri. Fourcade a obținut, astfel, a 50-a victorie din carieră în Cupa Mondială și se anunță unul dintre pretendenții la triumful final și în acest sezon.
În cursa de la Ostersund au luat startul și trei români. Cornel Puchianu a reușit o performanță remarcabilă, terminând pe locul 14, cu trei ratări în poligon, în timp ce George Buta s-a clasat pe locul 47 și Marius Ungureanu pe poziția a 72-a.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER