Bijuteria Bacăului!** Așa arată unul dintre cele mai moderne bazine de înot din țară
De 25 de ani, locuitorii municipiului Bacău se bucură de unul
dintre cele mai moderne bazine de înot din țară. Pe 1 mai 1986 a
fost inaugurată baza sportivă, a cărei arhitectură este
asemănătoare unei construcții din Calgary. Acoperișul are o formă
rar întâlnită, de paraboloid hiperbolic!
În 1986 s-a deschis oficial bazinul de înot din Bacău, inspirat
după patinoarul „Saddledome”, din Calgary (Canada), inaugurat cu
trei ani mai
devreme. Ineditul acestor edificii îl constituie forma
acoperișului, care în termeni științifici poartă denumirea de
paraboloid hiperbolic, dar, pentru o asociere mai familiară, o
putem compara simplu cu o șa. De fapt, aspectul întregului bazin
este influențat în mod decisiv de acoperișul a cărui structură de
rezistență este constituită în mare parte din cabluri de oțel, care
îl mențin suspendat. Chiar dacă design-ul piscinei a fost inspirat
după cel canadian, specialiștii care au proiectat-o s-au documentat
în prealabil și despre modul în care a fost ridicată copertina
stadionului olimpic din Munchen. În 1972, aceasta devenise prima
structură la scară mare, a cărei susținere se baza pe cabluri de
oțel.
Patru ani
în renovare
Bazinul a fost închis timp de patru ani pentru modernizări.
Lucrările au început în aprilie 2004 și au vizat renovarea
integrală a piscinei, exceptând structura de rezistență, asupra
căreia nu s-a intervenit decât în mică măsură. Geamurile au fost
înlocuite în totalitate cu tâmplărie PVC, iar faianța ce căptușea
cuva bazinului a fost schimbată cu liner, un material mai rezistent
și mai ușor de întreținut. „Întreaga operațiune de
recondiționare a interiorului a fost inspirată după un plan
conceput în Italia”, a declarat, pentru ProSport,
directorul bazinului, Florin Turtă.
Deși teoretic trebuia să se redeschidă în mai 2007, lucrările au
întârziat fix un an, timp în care cel mai mult au avut de pierdut
tinerii înotători. „Perioada lungă în care bazinul nu a
funcționat i-a afectat foarte mult pe copiii care practică natația
la nivel de performanță. Practic, ei au trebuit să o ia de la
zero”, ne-a spus instructorul Cătălin Neagu.
BAZIN
ÎNOT
– 50 metri lungime
– 25 metri lățime
– opt culoare
– adâncimea variază între 2,2 și 2,5 metri, de la capete spre
mijloc
5 milioane de
euro este suma aproximativă plătită pentru
renovarea bazinului
Cel mai bun produs de până acum al bazinului din Bacău
este înotătoarea Simona Păduraru, participantă la două Olimpiade
(2000 și 2004)
Probleme cu
instalația de încălzire
Singurul inconvenient major al bazinului este reprezentat de lipsa
unei centrale proprii, fapt care duce uneori la absența apei calde.
„Bazinul este modern, dar pe mine mă afectează problemele
generate de întreruperea căldurii. Din păcate, trebuie să mă
antrenez în orice condiții, pentru a nu-mi ieși din formă la
concursuri”, a declarat pentru ProSport Norbert Trandafir,
unul dintre cei mai promițători înotători români. Participant la
Olimpiada din 2008, sportivul târgumureșean se pregătește în
prezent la baza sportivă din Bacău.
Bonus pentru
sărituri
Bazinul este dotat cu platforme pentru sărituri, în această
situație mai aflându-se la nivel național doar unul din București
și altul din Sibiu. Totuși, chiar dacă poate găzdui competiții
europene și mondiale, nu îndeplinește un criteriu esențial, care îl
împiedică să aibă statut olimpic: nu dispune de zece culoare pentru
înot, ci doar de opt.
Baza sportivă are, printre facilități, și un bazin acoperit
destinat săriturilor, adânc de 4,5 metri și dotat cu patru
platforme situate la niveluri diferite. „În ciuda faptului
că a fost închis patru ani, clubul din Bacău are o sportivă, Mara
Aiacoboaie, care a cucerit în 2009 medalia de argint la
campionatele europene de juniori”, ne-a declarat
profesorul de natație Cătălin Neagu. Performanța este una
incredibilă, dacă ne gândim că aceasta s-a antrenat mai mult pe
saltele, fiindcă bazinele similare din București și Sibiu se află
într-o stare deplorabilă, cel din Capitală fiind chiar închis până
acum câteva luni. Atunci când a fost proiectat, edificiul băcăuan
trebuia să fie unul olimpic, cu opt culoare. Proiectul a și fost
finalizat astfel, numai că ulterior federația internațională de
specialitate a preferat piscinele cu zece culoare pentru a organiza
concursuri olimpice. „Din păcate, bazinul nu mai poate fi
extins în prezent. Dacă nu s-a intervenit în momentul în care a
fost renovat, este imposibil să se schimbe situația pe
viitor”, a explicat Florin Turtă.