Bode Miller nu participă** la competițiile de schi din acest sezon

Cvintuplul campion olimpic Bode Miller, operat la genunchi în martie 2012, a anunțat că nu va participa la competițiile de schi alpin din acest sezon, și anume la Cupa Mondială și la Campionatul Mondial de la Schladming (4-17 februarie), informează AFP.

„Este greu că ratez tot sezonul, dar mi-a fost mai ușor să iau această decizie gândindu-mă la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014. A fost un an mare pentru mine: m-am căsătorit și soția mea este însărcinată. Am putut să savurez acele momente și să petrec mai mult timp cu fiica mea (n.r. – Miller are o fiică dintr-o relație anterioară”, a declarat schiorul american, dublu câștigător al Cupei Mondiale (2005/2008).

Staful echipei SUA a lăsat să se înțeleagă, la începutul sezonului, că Miller ar putea reveni în competiții în ianuarie.

„Am spus deseori că motivația este primordială. Eu sunt foarte motivat pentru a reuși performanțe mari anul viitor, la ultimele mele Jocuri Olimpice„, a adăugat Bode Miller.

Medaliat cu aurul olimpic în 2010, Miller este și cvadruplu campion mondial.

MEDIAFAX

Publicat: 17 01. 2013, 14:07
Actualizat: 17 01. 2013, 14:08