Bogdan Dinu: „Mă bat cu Pulev chiar și în Bulgaria!”. Azi se judecă în SUA contestația depusă de boxerul român și de reprezentanții săi după decizia controversată de la Costa Mesa

Se fac cărțile pentru o revanșă între boxerii Bogdan Dinu și Kubrat Pulev. Meciul ar putea avea loc în Bulgaria.

Comisia de box a statului California (SUA) are astăzi pe ordinea de zi judecarea contestației depuse de boxerul român Bogdan Dinu, prin reprezentanții săi, King Promotion (România) și Greg Cohen Promotions (SUA), vizavi de rezultatul meciului din 23 martie 2019 (de la Costa Mesa), cu bulgarul Kubrat Pulev. Meciul s-a încheiat în repriza a șaptea, printr-o decizie viciată. Pulev a făcut exces de lovituri interzise, în speță lovituri după ceafă, care i-au slăbit lui Dinu capacitatea de a se apăra. „Au fost mult prea multe lovituri după ceafă date de bulgar. Nu doar cele din rundul final, ci și anterior. Arbitrul din ring a ezitat să ia deciziile care se impuneau. A existat o înregistrare, care din păcate a dispărut, în care Pulev îi spune arbitrului, la un moment de întrerupere a luptei, să nu uite în ce show arbitrează!”, spune Sorin Florea, președintele King Promotion (companie susținută de Zodiac).

Contestația a fost acceptată de Comisia de box a statului California, ceea ce dă mari speranțe părții române. „În general, astfel de acțiuni nu sunt acceptate dacă nu au sorți de izbândă. Avocații noștri din SUA au depus un dosar bine argumentat. Vom fi reprezentați la audieri chiar de promotorul Greg Cohen„, punctează Bogdan Mușat.

Ofertă completă: Juratoni vs fratele lui Pulev

Dacă solicitarea părții române va avea succes, atunci este posibil să se decidă „no contest”, iar rezultatul să fie șters din palmaresul ambilor boxeri. Indiferent de cum se va termina acțiunea, s-a deschis deja o linie pentru perfectarea unei revanșe între Bogdan Dinu și Kubrat Pulev, meci ce ar putea să se desfășoare în Bulgaria. „Mă bat chiar și la el acasă. Abia aștept revanșa, nu este mai bun decât mine!”, spune Bogdan Dinu.

King Promotion, compania care îi reprezintă interesele lui Dinu, dar și pe alți boxeri de top din țară, are deja pregătită o ofertă completă pentru partea bulgară, astfel încât programul galei să fie unul exploziv. „Pentru fratele lui Kubrat, Tervel Pulev, îl pregătim pe Cezar Juratoni. Cezar a fost o perioadă accidentat, dar a revenit mai puternic și anul acesta vrem să-l ducem la o centură continentală sau intercontinentală. Mai este Daniel Buciuc, mai avem și alți boxeri. Va fi o gală de excepție, în care sunt convins că Dinu va câștiga. Bogdan îl bate pe Pulev oriunde”, declară Sorin Florea.

Bogdan Dinu (32 de ani, 18-2, 14KO) ar putea ajunge challenger la un titlu mondial dacă trece de bulgarul Kubrat Pulev (38 de ani, 27-1, 14KO).

FOTO: Promotorul Sorin Florea, încadrat de Bogdan Dinu și de Kubrat Pulev

Publicat: 14 05. 2019, 11:49
Actualizat: 14 05. 2019, 12:08