Bolt revine după două luni într-un concurs oficial, la ediția aniversară a Jocurilor Olimpice de la Londra. Cel mai rapid om din lume ratează duelul cu Justin Gatlin, cel mai rapid om al sezonului
Dublul recordman mondial, la 100 m (9,58) și 200 m (19,19), Usain Bolt (28 de ani) se întoarce în competiții, după aproape două luni, timp în care a fost sâcâit de dureri la nivelul bazinului, dar și la piciorul stâng.
Acesta va alerga vineri seara, în etapa de la Londra a Diamond League, în proba de 100 m, chiar pe Stadionul Olimpic, unde în urmă cu trei ani cucerea trei medalii de aur. „Am muncit mult în ultima vreme pe prima parte a cursei și dacă voi alerga așa, timpul vine de la sine. Știu că Gatlin a avut un sezon bun până acum, dar nu-mi fac griji, nu am nicio intenție să îl las să mă învingă. Atunci când va începe Campionatul Mondialel, toți cei care mă cunosc știu că voi fi acolo pentru a da totul. Abia aștept să alerg la Beijing, iar atâta timp cât voi fi bine fizic, nu am pentru ce să mă îngrijorez”, a spus acesta.
Din păcate, mult așteptatul duel cu sprinterul care a dominat în ultimii doi ani atletismul mondial, Justin Gatlin nu va avea loc, pentru că americanul, câștigătorul probei de 100 m la ultimele două reuniuni, Monaco și Lausanne, nu a fost invitat la competiția de la Londra din cauza trecutului său legat de dopaj. Deși a mărturisit că nu are nimic personal cu Gatlin, Bolt nu a pierdut prilejul de a condamna încă o dată performanțele făcute cu ajutorul dopajului. „Gatlin a alergat cu mult înainte de mine, nu spun că e corect ce a făcut. Atunci când auzi că cineva înșeală pentru a câștiga, acesta lucru te rănește. Eu alerg repede și sunt curat”, a spus jamaicanul. Bolt și Gatlin nu au mai fost advesari direcți de la Mondialele din 2013, de la Moscova.
Gatlin deține cele mai bune performanțe ale sezonului, 9,74 la 100 m și 19.57 la 200 m
Prima întâlnire dintre cei doi va avea loc la Mondialele de la Beijing, programate între 22 – 30 august, concurs în care Bolt va alerga la 100 m, 200 m și ștefata de 4×100 m. În acest sezon, cel mai rapid om din lume a alergat o singură dată în cursa de 100 m, la Rio de Janeiro, într-un concurs demonstrativ, realizând timpul de 10,12 pe ploaie.