A boxat cu criminalul
Pe când își efectua stagiul militar la Steaua, în 1992, Leonard
Doroftei a fost coleg cu Cristian Chilat, presupusul criminal din
Piatra-Neamț. După ce ProSport a scris despre latura sportivă a lui
„Falău”, fostul campion WBA a detaliat subiectul.
„Îl știu bine pe «Falău», mi l-am reamintit când i-am văzut
chipul și i-am auzit numele la tv. Mi-am zis: «Bă, ăsta e nebun!»
Am auzit că antrenorul lui ar fi spus într-un ziar din Piatra-Neamț
că m-ar fi bătut pe mine! Nici vorbă, păi trebuia să fi fost la lot
atunci! Era puțin mai înalt ca mine și stângaci. N-am ieșit cu el
la băut, la șpriț, deci nu știu prea multe despre caracterul lui.
Cert e că era un tip caterincos, care te făcea să râzi non-stop.
Probabil că l-a stricat anturajul, îmi pare rău pentru el”, ne-a
spus „Moșu”.
Steaua
Turabo, pe sport.ro
Meciul Steaua Turabo – Antwerp Giants, contând pentru a doua etapă
a Grupei F din cadrul FIBA Eurochallenge, va fi transmis marți, în
direct, la Sport.ro. În prima rundă a seriei, trupa vedetelor
Căruțașu și Stănescu s-a înclinat în deplasare în fața celei a
rușilor de la Dinamo Moscova, scor 60-88, și ocupă în prezent
poziția a patra. În clasamentul Diviziei A, roș-albaștrii sunt pe
doi, la egalitate de puncte (18) cu BC Mureș.
Oțelea,
între două iubiri
Într-un meci din cadrul etapei a 10-a a Ligii Naționale la
masculin, Steaua se duelează azi la Sala Floreasca (ora 17:00,
Digisport) cu CSM București, echipa condusă de directorul tehnic
Cornel Oțelea. Partida va avea o semnificație specială pentru
triplul campion mondial, el urmând a înfrunta marea dragoste chiar
în ziua în care va împlini 70 de ani. În cadrul aceleiași runde:
Oradea – Reșița 25-32 și Tg. Jiu – Bacău 29-30.
Bute
poartă piele de pisică
Conform ziarului Gândul, Lucian Bute și-a comandat înainte de a
părăsi România pantofi de lux de la „Maftei shoemaker”. Alexandru
Maftei, meșteșugar de renume mondial, a venit special de la Viena
pentru a-i lua măsurile lui „Mister KO”. Pentru una dintre perechi,
pugilistul și-a ales un material non-conformist: piele de pisică de
mare roșie!