Luminița Turcin, medaliată cu aur la CE din Ucraina (81 kg), își netezește drumul către JO 2012. Cu un psihic forte după proaspătul succes, ea va începe în viitor o nouă luptă, împotriva cântarului.
Absolventa Facultății de Educație Fizică și Sport va avea de dus o luptă cu kilogramele, întrucât categoriile admise la Jocurile Olimpice sunt 51 kg, 60 kg și 75 kg, ea urmând să participe la aceasta din urmă. „La anul vreau să obțin aurul la 81 kg la Campionatul Mondial, apoi mă gândesc să slăbesc la 75 kg pentru a participa la Londra”, ne-a declarat pugilista. Dacă eleva lui Adrian Lăcătuș ar fi cucerit în Ucraina cea mai prețioasă medalie la cat. 75 kg (probă olimpică), atunci ea și-ar fi asigurat pe viitor o rentă viageră. România a mai cucerit la această competiție trei medalii de bronz prin Steluța Duță (46 kg), Lidia Ion (48 kg) și Raluca Chiș (+81 kg). „În condițiile în care la Europene a venit toată crema boxului actual și având în vedere situația financiară care se simte peste tot, rezultatul obținut de noi este unul bun”, ne-a spus antrenorul lotului, Adrian Lăcătuș.
Alexandra Burdulea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER