A scăpat renta!

Luminița Turcin, medaliată cu aur la CE din Ucraina (81 kg), își
netezește drumul către JO 2012. Cu un psihic forte după proaspătul
succes, ea va începe în viitor o nouă luptă, împotriva
cântarului.

Absolventa Facultății de Educație Fizică și Sport va avea de dus o
luptă cu kilogramele, întrucât categoriile admise la Jocurile
Olimpice sunt 51 kg, 60 kg și 75 kg, ea urmând să participe la
aceasta din urmă. „La anul vreau să obțin aurul la 81 kg la
Campionatul Mondial, apoi mă gândesc să slăbesc la 75 kg pentru a
participa la Londra”, ne-a declarat pugilista. Dacă eleva lui
Adrian Lăcătuș ar fi cucerit în Ucraina cea mai prețioasă medalie
la cat. 75 kg (probă olimpică), atunci ea și-ar fi asigurat pe
viitor o rentă viageră. România a mai cucerit la această competiție
trei medalii de bronz prin Steluța Duță (46 kg), Lidia Ion (48 kg)
și Raluca Chiș (+81 kg). „În condițiile în care la Europene a venit
toată crema boxului actual și având în vedere situația financiară
care se simte peste tot, rezultatul obținut de noi este unul bun”,
ne-a spus antrenorul lotului, Adrian Lăcătuș.

Alexandra Burdulea

Publicat: 23 09. 2009, 11:15
Actualizat: 23 09. 2009, 11:16