Actor celebru, 62 de ani – cum să faci KO un sportiv cu 33 de ani mai tânăr? DailyMail dezvăluie: „Seymour a fost ales pentru că ‘e boxer profesionist, deci îl plătești să piardă’, trăiește pe străzi și s-a profitat de el”
Actorul Mickey Rourke (62 de ani) a învins vineri, la Moscova, prin KO tehnic în runda a doua, un adversar cu 33 de ani mai tânăr, într-un meci demonstrativ. Adversarul desființat de Rourke în ring, Elliot Seymour (29 de ani), a fost campion al California Golden Gloves, are o singură victorie la profesioniști din 10 meciuri, iar DailyMail a dezvăluit duminică la prânz de ce a fost selectat pentru revenirea în ring a celui care a jucat rolul principal în „The Wrestler”: „trăiește pe străzi, cred că are și probleme psihice. Este pe fundul prăpastiei, iar cei din staff-ul lui Rourke cu siguranță știu aceste detalii. Mickey a profitat de Seymour și probabil că acum se simte bine, flatat, și-a hrănit ego-ul și se laudă că a învins un adversar de 29 de ani. Dar lupta a fost o cacealma„, a poverstit în exclusivitate pentru publicația britanică un apropiat al lui Elliot, care a preferat să își păstreze anonimatul
The wrestler (2008, dramă) spune povestea unui wrestler de succes al anilor ’80, care și-a pierdut gloria, dar care continuă să lupte, în meciuri aranjate, chiar și atunci când problemele de sănătate îl dărâmă. Filmul se încheie cu scena unui ultim meci, în care personajul principal se încăpățânează să termine cu mișcarea sa caracteristică, un plonjon din colțul ringului, în ciuda durerilor acute din piept
Portret de boxer disperat: doarme în California Park, viața i s-a destrămat
S-a apucat de box fiind îndrăgostit de Muhammad Ali. Seymour Elliot a început să aibă probleme în ring, iar dormitul pe străzi a început în momentul în care familia i-a cerut să renunțe la box, pentru o meserie serioasă. Din 2013, trăiește mai mult într-un parc din California, a renunțat la viața echilibrată de sportiv și petrece cât poate cu amicii, apoi rămâne nopțile prin casele acestora. „Are apucături, pretenții de grandoman, are un record în box devastator dar tot ține să se antreneze ca un profesionist. Cred că are probleme psihice. Dar dacă îi spui în față, îi arăți probleme, este extrem de nervos, este foarte volatil. Nu vrea să meargă la doctor”, a destăinuit sursa din anturajul familiei lui Elliot. Managerul unei cafenele, Alejandro Pulema, 29 de ani, ca și Seymour, a confirmat pentru Daily Mail teoria „omului străzii”: „este aici de fiecare dată când vin, de la cinci dimineața, trebuie să presupun că doarme aici. Clienții însă îl plac„.
Omul cu care s-a antrenat Lucian Bute este implicat
„A fost evident un meci aranjat. Împingerea în corzi, toți pumnii care nu au intrat, se loveau intenționat în mănuși”, a comentat apropiatul familiei Elliot. „Cei de la sala Wild card Gym, acolo unde se antrenează Elliot – aș fi surprins cu adevărat dacă nu ar ști exact prin ce trece. Este situația ideală, Elliot are un titlu, este disperat și evident, zilele sale în box sunt numărate, zilele de glorie apuse. Pentru el este o victorie și un colac de salvare, pentru că părăsește strada, măcar pentru o perioadă. Un cunoscut comentator de box a comentat meciul și a spus că ai fi putut alege orice boschetar de pe scaunele metroului și ar fi opus mai multă rezistență – cam asta s-a întâmplat în realitate”, a răbufnit sursa citată de Daily Mail.
Wild Card Gym este sala deținută de fostul antrenor al lui Mickey Rourke, Freddie Roach (antrenorul lui Manny Pac-Man, cel alături de care Lucian Butre s-a antrenat în Filipine timp de câteva săptămâni, pentru lupta care nu va mai avea loc, pe 6 decembrie, din cauza accidentării românului). Roach și-a trimis secundul la partida de la Moscova – pe Marvin Somodio. Sugestiv, insinuează Daily Mail, Mickey Rourke l-a plimbat pe umeri pe tehnician, în semn de apreciere, la finalul meciului de la Moscova.
„Inițial, vroiau ca Elliot să fie la pământ în runda a patra… probabil s-au răzgândit și i s-a comunicat să renunțe din a doua„, a precizat sursa, care le-a prezentat ca dovadă jurnaliștilor de la Daily Mail un schimb de mesaje care l-au implicat pe Elliot.
Chiar o sursă din interiorul sălii de pregătire l-a trădat pe Rourke. „Da, Elliot se antrenează uneori aici. Este un boxer profesionist. Ceea ce înseamnă că îl plătești și pierde. Am înțeles că Rourke a revenit în ring pentru bani„, scrie Daily Mail.
Mike Rourke este câștigătorul Golden Glove Florida în 1971, cu un palmares la amatori de 17 victorii și 3 înfrângeri. A abandonat boxul după doi ani și mai multe accidentări. În 1991, actorul a decis să revină în ring, ca profesionist, pentru a-și rezolva problemele de stimă de sine și respect care nu îi dădeau pace. A fost neînvins ca profesionist (6 victorii, două remize), dar a avut accidentări grave: fractură la nas, la nivelul obrajilor, a avut nevoie de reconstrucții la nivelul feței și temporar, a suferit amnezii. Ultimul meci oficial la profesioniști a venit în 1994, în Florida – remiză cu Sean Gibbons.