Adio, cască! Boxul își arată fața la Mondiale

Adio, cască! Boxul își arată fața la Mondiale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cătălin Gheorghe (60 kg) a pierdut ieri în primul tur de la Mondiale

În criză de imagine și măcinat de scandaluri interne, boxul amator mondial a fost nevoit să se reinventeze. Iar cea mai semnificativă schimbare s-a văzut la Mondialele din Kazahstan, competiție ce a debutat luni la Alma Ata.

Conform unei decizii a staffului AIBA, luată pe baza unui proiect demarat în urmă cu mai bine de cinci ani la inițiativa lui Rudel Obreja (între timp suspendat de foștii săi colegi), boxerii amatori au urcat în ring fără cască de protecție. Practic este prima competiție majoră după 1984 când se renunță la piesa de echipament ce devenise definitorie în pugilatul amator.
Obligativitatea căștii de protecție la amatori a fost adoptată înainte de Jocurile Olimpice de la Los Angeles, atunci când AIBA s-a speriat de faptul că Asociația Medicală Americană a luat în discuție interzicerea boxului amator. „Nu există nicio evidență clară care să arate că purtarea căștii reduce incidența contuziilor. În 1984 toți s-au panicat și au pus casca pe capul boxerilor, dar nimeni nu a studiat la ce ajută aceasta”, este poziția actuală a lui Charles Butler, șeful comisiei medicale a AIBA.

„Nici antrenament n-am făcut fără cască”
Timp de trei decenii, nenumărați specialiști și comentatori au atras atenția că declinul boxului se datorează și acestei „protecții”, care urâțește fața nobilei arte, însă interesele financiare din spatele afacerii au fost întotdeauna mari. Acum, casca este deja istorie, iar la Olimpiada de la Rio se va boxa cu chipul descoperit.

Decizia de a renunța la cască i-a prins pe mulți boxeri nepregătiți la mondiale, între aceștia aflându-se și tricolorii. Cătălin Gheorghe, reprezentantul României la categoria 60 kilograme, spunea înainte de plecarea la CM că nu știe cum va reacționa. „Eu nici măcar la antrenamente nu am stat fără cască”, a declarat el pentru ProSport. Cătălin a fost primul român care a intrat în focul competiției. Debutantul ploieștean a pierdut însă categoric la puncte, scor 0-3, în meciul cu Luis Diaz (Venezuela). Și sistemul de arbitraj s-a schimbat, fiind asemănător cu cel de la profesioniști. Fiecare repriză este punctată cu 10-9 (10-8 în caz de KD).

4 boxeri români mai sunt în competiție. Următorul care urcă în ring (mâine) este Răzvan Andreiana (56 kg)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×