Pugilista Lăcrămioara Perijoc a obținut la jumătatea acestei săptămâni biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, după ce a reușit să se califice în semifinala Campionatelor Europene care au loc în Polonia, la Cracovia.
Antrenorul Adrian Lăcătuș a declarat pentru ProSport că a fost în culmea fericirii după acest succes fabulos al elevei sale, care deține și medalia de argint la Campionatele Mondiale de senioare.
„Atât eu cât și Mihaela, soția mea, am avut niște emoții de nedescris, mai ales că Lăcrămioara a câstigat acest meci în fața unei sportive puternice care reprezenta țara gazdă. După primele două reprize când ne-am dat seama că nu se mai poate schimba nimic iar Lăcră este ca și câstigătoare, înainte de ultima repriză Mihaela i-a spus să boxeze cum știe ea mai bine. Răspunsul Lăcrămioarei a fost fantastic : „Îi rup capul”. Și a învins-o fără drept de apel”, a povestit Adrian Lăcătuș pentru ProSport.
În semifinale Lăcrămioara o va întâlni în kategoria ei de greutate, 54 de kilograme, pe turcoaica Hatice Akbaș cea care i-a suflat româncei titlul de campioană mondială, după un meci în care au fost dara multe decizii părtinitoare pentru turcoaică. Acum, potrivit antrenorului Lăcătuș, a venit momentul revanșei. Momentul adevărului.
„Așa a vrut Dumnezeu ca Lăcrămioara să o întâlnească în semifinale pe această sportivă din Turcia. Chiar îmi spunea înainte de competiție că ar vrea să boxeze împotriva ei. Lăcrămioara va fi foarte motivată la acest meci. Își dorește victoria mai mult ca niciodată”, a mai spus tehnicianul lotului național de box feminin.
Secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, George Boroi, i-a spus lui Vasile Cîtea președintele Federației Române de Box că simte că Lăcrămioara va reveni acasă cu medalia de aur. „Să dea Dumnezeu să aibă dreptate domnul Boroi”, a precizat șeful boxului românesc care joi dimineată a plecat spre Polonia pentru a urmări meciul Lăcrămioarei la fața locului.
Foto: COSR/TEAM ROMANIA/Cristian Nistor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER