Italianul Andrea Di Luisa, adversarul lui Lucian Bute din meciul de pe 15 august, de la Montreal, și-a găsit sparring-partnerul cât mai apropiat de profilul fostului campion mondial IBF la supermijlocie: înalt, stângaci ca și Bute, dar mai ales… român. Stabilit de un an și jumătate la Milano, Cătălin Paraschiveanu (24 de ani), dublu campion național de seniori al României și câștigător al Centurii de Aur în 2013, îl ajută în pregătire pe Di Luisa. „Am făcut două săptămâni de sparring cu el, mai avem încă două-trei zile de lucrat împreună. Antrenamentele au loc la Viterbo, unde este stabilit Di Luisa. Legătura a fost simplă, avem același promotor, Salvatore Cherchi”, spune Cătălin Paraschiveanu.
Născut la Focșani, Cătălin Paraschiveanu a avut o carieră frumoasă la amatori în România, însă în 2013 a suferit o decepție care l-a determinat să plece din țară. „În acel an l-am învins pe Bogdan Juratoni la Centura de Aur, criteriul de selecție anunțat pentru Campionatele Mondiale. După acea competiție, s-a decis să mai facem un meci de selecție. Cei din Biroul federal au dorit să-l trimită la Mondiale pe Juratoni pentru că era cap de serie la tragerea la sorți. Mi s-a luat practic dreptul de a merge la Mondiale, acesta fiind motivul pentru care am plecat în Italia”, spune Cătălin.
La Milano, Paraschiveanu a semnat cu Salvatore Cherchi, unul dintre promoterii influenți din Europa și nu face altceva decât să se antreneze pentru a urca în ierahiile boxului profesionist. Într-un an și jumătate el a câștigat deja nouă meciuri din tot atâtea disputate (2 KO) la categoria mijlocie și la orizont se prefigurează cât de curând un meci pentru o centură continentală.
„Lovește bine cu brațul din spate”
Despre Andrea Di Luisa, Cătălin Paraschiveanu spune că este un boxer puternic, care lovește foarte bine cu brațul din spate. „Are 17 victorii, dintre care 12 câștigate înainte de limită. Asta spune mult. Nu vă pot da prea multe detalii despre pregătire, pentru că nu ar fi corect, dar Lucian Bute este favorit, fără îndoială. Di Luisa și Bute au mai boxat de altfel și la amatori, prin 2000 sau 2001 și a câștigat Lucian”, susține Paraschiveanu (foto în dreapta, alături de Di Luisa).
Lucian Bute și Andrea Di Luisa vor boxa pe 15 august la Centre Bell din Montreal într-un meci de 10 reprize, care va marca revenirea în ring a românului după o pauză de 19 luni. Conform înțelegerii dintre părți, lupta se va desfășura la 77,5 kg, cu un kilogram peste limita maximă a categoriei supermijlocie. Gala suscită interes mare la Montreal, organizatorii fiind siguri că se vor epuiza toate cele 5.000 de bilete scoase la vânzare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER