Anamaria Prodan și Ronald Gavril, vedete în show-ul lui Joe Cortez! Cum a numit-o gazda emisiunii pe impresară

SURSĂ FOTO Captură Tik Tok Anamaria Prodan
Vezi galeria foto - 5 poze

Anamaria Prodan și Ronald Gavril au fost vedetele invitate în show-ul lui Joe Cortez. Gazda emisiunii le-a făcut o prezentare de zile mari celor doi și a descris-o cu doar câteva cuvinte pe Anamaria Prodan.

Cei doi au pornit într-o promovare puternică a promoției de box Gavril&Prodan, care e debutat în Craiova, în luna mai a acestui an.

Anamaria Prodan și Ronald Gavril, vedete în show-ul lui Joe Cortez!

Anamaria Prodan și Ronald Gavril au pornit o promovare puternică a promoției lor, care a debutat în luna mai a acestui an, în Craiova. Astfel, cei doi au ajuns chiar și peste ocean și au participat recent la show-ul lui Joe Cortez, fost pugilist și arbitru de renume, după ce au fost prezenți și la podcast-ul lui Mauricio Sulaiman.

Joe Cortez le-a făcut o prezentare de zile mari celor doi, vorbind despre activitatea lor. Totodată, a ținut să scoată în evidență frumusețea Anamariei Prodan.

„Bună seara și bine ați venit la Joe Cortez Show aici, în Las Vegas, Nevada, capitala mondială a divertismentului și a boxului. Astăzi am doi invitați speciali. Pe bunul meu prieten Ronald Gavril, unul dintre luptătorii de care toată lumea vrea să stea departe, pentru că este un campion.

Îi avem aici pe Ronald și pe frumoasa lui iubită Anamaria Prodan, care este promotor sportiv, agent de box și de fotbal”, a fost introducerea podcastului pe care a făcut-o Joe Cortez în cadrul interviului cu cei doi români.

Anamaria Prodan, încântată de prezența în show-ul lui Joe Cortez

Anamaria Prodan a vorbit la superlativ despre experiența pe care a trăit-o peste ocean, alături de Ronald Gavril și a povestit cu am fost întâlnirea cu Joe Cortez dar și cu Mauricio Sulaiman.

„Este o onoare să fii invitat special în podcastul unei asemenea legende. Este o onoare să ai asemenea prieteni, cum sunt Mauricio Sulaiman, Joe Cortez sau James Stoney.

Eu sunt fascinată să stau alături de ei și să le ascult poveștile. Acasă la Joe Cortez e ceva unic. Am rămas plăcut surprinsă. Am ascultat povestea fiecărui tablou și a fiecărei semnături din locație. Am primit cadouri superbe cu semnătura lui și sunt foarte încântată.

Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat astfel de prieteni și că trăiesc într-o lume atât de frumoasă. Mulțumesc iubitului meu Ronald că m-a susținut și mă susține în continuare să pot ajunge și în box numărul 1”, a declarat Anamaria Prodan, conform Fanatik.

Publicat: 23 07. 2024, 19:25