Averea șocantă pe care a strâns-o Leonard Doroftei după miile de pumni încasați! „Bam, bam, bam! Cecurile se duc direct în bancă”

Leonard Doroftei a făcut dezvăluiri despre averea șocantă pe care a strâns-o de-a lungul carierei, după miile de pumni încasați.

Marele campion, care în prezent locuiește în Canada, a vorbit despre sumele pe care le-a primit chiar și în momentele în care se lupta pentru titluri importante.

Ce avere a strâns Leonard Doroftei în timpul carierei

Leonard Doroftei, sportiv cu o carieră impresionantă, a vorbit despre sumele pe care le-a câștigat de-a lungul anilor, când a luptat pentru titluri extrem de importante. Chiar dacă foarte multe persoane în considerau un adevărat milionar, „Moșul” a dezvăluit că, în realitate, lucrurile nu sunt chiar așa. Astfel, Leonard Doroftei a dezvăluit că a câștigat mai puțin de un milion de dolari în întreaga sa carieră

„Acolo (n.r. după un meci de box) nu primești nimic, totul e prin cec. Cecurile se trimit direct în bancă, au intrat în bancă, ești fiscalizat. Și încep și anunță: bam, bam, bam, ai de plată, ai de plată, ai de plată…N-am strâns foarte mult… câteva sute de mii (n.r. de dolari), dar nu… (n.r. Până într-un milion de dolari?) Aproape, da!”, a spus Leonard Doroftei, în cadrul unui podcast, citat de iamsport.ro.

Leonard Doroftei s-a stabilit în Canada de mai mulți ani

Leonard Doroftei s-a declarat dezamăgit de tratamentul pe care l-a primit în România și a ales să se mute din țară. Astfel, marele campion s-a stabilit în Canada, împreună cu familia, unde antrenează tineri sportivi. Recent, acesta a vorbit despre viața pe care o duce peste hotare.

„Fiecare e cu drumul lui, Vanesa este acum în vacanță, în România, ea își termină liceul, mai are cam două săptămâni ca să își poată finaliza examenele pentru sfârșit de liceu.

Apoi se întoarce în România, ea nu vrea să trăiască în Canada. În cinci ani de zile ea nu știu dacă a ieșit de două ori din casă, adică cu prieteni, decât cu noi. A zis Stop! Pentru ea aici e acasă. Sperăm să fie studentă la Medicină sau la Drept.

Noi am plecat pentru că eu aveam nevoie de o schimbare. (…) Alex a terminat facultatea fizic, în Măgurele, a stat aici și apoi a venit după noi acolo, în Canada. Este IT-ist.

E deja în România, și-a început jobul. (…) El lucrează în Canada, e manager la Air Canada. Dacă noi vom fi aici, va veni și el. Dacă hotărâm să ne întoarcem, va fi și el. 99,9% s-a luat hotărârea, acum să vedem.

Monica (n.r. soția lui) și-a dorit prima să vină acasă. Ea încă are părinți, să îi ajute. Acum câțiva ani eu am spus că am nevoie de o schimbare, de ceva. Și am făcut acest pas, m-au urmat toți, însă pentru ei a fost foarte greu, eu, acolo, mi-am găsit drumul, antrenez, fac ce știu.

Nu am intrat în competiții, doar antrenez, lucrez cu copiii. Pot să antrenez și aici, am înțeles că asta pot face, ceea ce dăruiesc copiilor e important”, a declarat fostul campion mondial, pentru PrimaTV.

Publicat: 21 06. 2024, 23:19