Cel mai așteptat meci din kickboxul românesc, cel dintre Benny Adegbuyi și marocanul Badr Hari va avea loc în cele din urmă pe 7 noiembrie, în Olanda, iar învingătorul va lupta pentru centura mondială a greilor din Glory.
Programat inițial să aibă loc în iunie 2020, dar amânat din cauza pandemiei care a blocat întreaga lume, duelul dintre cei doi se va desfășura tot în Olanda, țara de reședință a marocanului. Momentan, Glory nu a anunțat dacă evenimentul se va desfășura cu sau fără spectatori deoarece Olanda încă a nu stabilit în ce condiții pot fi oameni în tribune.
„E meciul pe care îl aștept de când am început kickboxul. Sunt mândru să reprezint România, iar faptul că am ajuns aici se datorează oamenilor care m-au susținut și în momentele grele. Pe 7 noiembrie, vreau să ofer o bucurie tuturor românilor”, a spus Benny, în exclusivitate, pentru ProSport imediat după anunțul oficial.
În vârstă de 35 de ani, Benny e pe locul 3 în topul mondial al greilor, iar în carieră a înregistrat 34 de victorii și doar 6 înfrângeri, fiind cel mai bine cotat român al momentului. De asemenea, acesta a început o carieră și în boxul profesionist, unde are 4 victorii din tot atâtea posibile.
Benny este născut la Cluj Napoca și are 35 de victorii în palmares, dintre care 19 prin KO. În ultimele 10 meciuri a reușit 9 victorii. Într-un interviu acordat ProSport a dezvăluit că mama lui este româncă, iar tatăl este din Nigeria. Sportivul a fost chemat de multe ori în Africa, dar a refuzat să plece din România unde și-a întemeiat o familie.
„Tata e decan la o facultate acolo și mereu îmi spune să las luptele și să îl urmez, dar nu… (râde). Este și cam mare contrastul între noi, el profesor, eu în ring. Oricum, eu mă consider mai mult român decât nigerian.
M-am născut în România, am crescut aici. Dar poate spiritul ăsta îndrăzneț mi se trage de la tata. Aparțin unui trib, Yoruba, și se spune despre el că este de luptători. Poate ăsta e secretul meu”, a explicat Benny într-un interviu acordat ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER