Brinkley:** „Bute e un monstru, un coșmar!”
Pugilistul Jesse Brinkley, care va boxa, în noaptea de vineri
spre sâmbătă, cu Lucian Bute pentru titlul mondial, a declarat,
într-un interviu acordat site-ului fighthype.com, că adversarul său
este un „monstru” și un „coșmar”, precizând însă că este pregătit
să-l înfrunte pe acesta.
„Știu la ce să mă aștept din partea unui campion mondial
care nu a cunoscut înfrângerea. La ce te poți aștepta de la un
astfel de pugilist? Te aștepți să dea tot ce are mai bun și mai
măreț în el. Lucian este un monstru, un coșmar al naibii de urât.
M-am pregătit atât mental cât și fizic pentru cea mai dură seară,
însă îl voi ataca pe Bute. Vreau să-mi asum mai multe riscuri. Sunt
în formă, lovesc puternic, iar dacă Lucian are impresia că mă va
domina și că mă va învinge, atunci se minte singur, iar echipa sa
îl minte. Eu știu cu cine am de a face, un pugilist care lovește
foarte puternic cu stânga. Respect tot ce are de oferit acest om.
Dacă voi ignora capacitățile sale, o să-mi arunce capul în al
cincilea rând”, a spus Brinkley.
Pugilistul american a adăugat că numele adversarului său îl va
face să dea tot ce are mai bun din el. „Toată viața mi-am
dorit să mă lupt pentru titlul mondial. Voi avea de înfruntat un
monstru, chiar la el acasă, asta voi întâlni în primul meci al meu
pentru titlul mondial. Evoluția și renumele său mă vor face și pe
mine să dau tot ce am mai bun, iar ceea ce mă face să am încredere
că îl pot învinge este faptul că și el este om. Are tot cinci
degete la fiecare picior, are tot cinci degete la fiecare mână, iar
sângele lui e tot roșu. Este exact la fel ca și mine. Vom fi eu
împotriva lui. Chiar dacă voi câștiga sau dacă voi pierde, voi fi
mulțumit și voi ști că am dat tot ce am putut în acest
meci”, a afirmat Brinkley.
Lucian Bute își va apăra pentru a șasea oară titlul mondial la
categoria supermijlocie, versiunea IBF, în noaptea de vineri spre
sâmbătă, la Montreal, într-un meci împotriva americanului Jesse
Brinkley.
În aceeași gală, fostul campion al semigreilor (WBC), Adrian
Diaconu, va boxa cu americanul de origine palestiniană Omar Sheika,
iar Ion Ionuț – Jo Jo Dan va urca în ring împotriva argentinianului
Andre Pablo Villafane.