Lucian Bute a efectuat un antrenament de aproximativ 40 de minute în centrul comercial Afi Palace, la care au asistat peste 200 de persoane, în vederea partidei cu francezul Jean Paul Mendy, care va avea loc sâmbătă, la Romexpo.
Bute și-a făcut apariția cu un tricoul alb care avea imprimat pe piept și pe spate logo-ul turismului românesc.
Pugilistul a fost întâmpinat cu aplauze de cei aproximativ 200 de oameni, după care a făcut câteva exerciții de încălzire.
El a dus o luptă cu un adversar imaginar, s-a antrenat cu ochii închiși și a exersat eschivele și upercuturile. După fiecare serie de exerciții antrenorul Stephane Larouche îi verifica pulsul.
După ce a trecut la jocul cu mânuși, antrenorul l-a lovit peste spate, moment în care Bute s-a dus spre el și a lovit mai tare decât o făcuse până atunci.
Staful lui Bute a adus la locul de antrenament un set de boxe mici la care au fost puse mai multe melodii, iar muzica de la magazinele din jur a fost oprită.
După 20 de minute, Bute a trecut la exercițiile cu mingea medicinală, iar după alte zece minute a renunțat la tricou și a efectuat exerciții de salt cu coarda.
Mediafax
După ce a terminat antrenamentul, boxerul român a oferit autografe.
Lucian Bute își va pune în joc pentru a opta oară centura mondială în fața francezului Jean Paul Mendy, la 9 iulie, în cadrul galei „Campion pentru România”, ce va avea loc la Romexpo și va fi transmisă de Pro TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER