Lucian Bute își pune în joc la Montreal, sâmbătă noapte (duminică dimineață, ora 5:00 la București), centura de campion mondial IBF la supermijlocie în fața columbianului Edison Miranda. În SUA, gala va fi produsă de HBO. HBO și Showtime sunt un fel de PRO TV și Antena 1, dar la o scară mult mai mare. Rivalitatea dintre cei doi giganți se face simțită și în sport, mai precis la nivelul boxului profesionist, unde ambele canale excelează. Fiecare investește masiv în nobila artă și doar în calitate. La „supermijlocie”, una dintre cele mai atractive categorii, Showtime a creat „Super Six”, HBO mizează pe Bute. Zvonurile sunt că în primăvara lui 2011, când va fi programată finala „Super Six”, HBO va produce un meci Bute – Pavlik, care să taie concurența. Până atunci, HBO creează brandul Bute. Canalul american produce galele de box pe trei niveluri, în funcție de importanța lor. Primul este „Boxing After Dark”, unde a fost inclus meciul Bute – Andrade II. Succesul galei de la Quebec i-a determinat însă pe cei de la HBO să-l urce pe Bute la nivelul doi: „World Championships Boxing”. Asta înseamnă alt buget, altă echipă de producție, mai numeroasă, alți comentatori. Pe scurt: bani mai mulți. Ultimul nivel, încă neatins de un român, este „Pay-per-view (PPV).
În România nu se transmite meciul!
Prima și ultima oară, un român a boxat la nivelul „Boxing Championships” în 2004, atunci când Doroftei l-a întâlnit pe Arturo Gatti la Atlantic City. În România, gala de atunci a fost transmisă de TVR, care a pus la bătaie un buget de 400.000 de dolari. Acum, nicio televiziune nu a preluat meciul Bute – Miranda, deși costurile erau mult mai mici, ceea ce a provocat nemulțumirea fanilor din țară! „Se dau milioane pe Liga Campionilor la fotbal, sau pe alte transmisiuni, iar când vine vorba de Bute se zgârcesc la bani”, spune un antrenor din boxul românesc. Meciul va fi transmis astfel doar la Radio România Actualități.
124 de reprize de sparring a susținut Bute în timpul pregătirii de la Miami. Lucian a anunțat că este pregătit perfect și că nu-i va da nicio șansă lui Miranda
Miranda (29 de ani) este cotat ca un boxer dur. Are 33 de victorii (29 KO) și 4 înfrângeri. În 2006 i-a fracturat maxilarul lui Arthur Abraham
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER