Bute bate de stinge

Campionul mondial la Box a vizitat astăzi Inspectoratul General
de Pompieri Galați, acolo unde a fost și anul trecut. Primit c-un
colac dulce și sare și, cu toate că programul îl obliga să
grăbească pașii spre o altă destinație, a trebuit să dea mai bine
de o sută de autografe. Ar fi fost primul pugilist din lume care
s-ar fi plâns că-l doare mâna fără să intre în ring!

Deja mă pot considera pompier cu experiență, că vin
pentru al doilea an la rând aici. Mă simt bine printre ei și o să-i
mai vizitez. Acum mă gândesc la următorul meci, programat în
aprilie
„, a spus în fugă Lucian care în câteva zile va
pleca înapoi, în Canada.

A inaugurat un teren sintetic

Bute n-a venit degeaba în cazarma pompierilor dunăreni. Le-a
inaugurat purtătorilor de tulumbă și cască un teren de fotbal dotat
cu gazon artificial și a bătut două lovituri de pedeapsă. Nu-i
permiteau timpul și pantofii de ocazie din picioare să joace un
meci întreg. „Poate o să joc cu voi la vară un fotbal pe
cinste
„, le-a promis boxerul care a plecat însă cu un
tricou personalizat (Lucian Bute, numărul 10) și cu două tablouri
în care erau caricaturizați părinții săi. „Tablourile le
voi lăsa părinților, vor fi încântați să le vadă
„, a
exclamat sportivul după ce a primit cadourile tulumbagiilor de pe
Mihai Bravu.

articol scris de Dănuț Lungu
Foto: Florin Novac

Publicat: 06 01. 2010, 18:50
Actualizat: 06 01. 2010, 18:51