Lucian Bute și Jean Pascal vor lupta duminică dimineață în ceea ce e considerată a fi cea mai „tare luptă din istoria Canadei”.
Boxerul din Pechea este gata de o nouă demonstrație de forță, după ce tot anul precedent a fost marcat de o accidentare care l-a privat de lupta cu Pascal (aceasta fusese inițial programată pentru mai 2012.).
În așteptarea marelui meci de mâine, facem apel la arhivă și vă prezentăm cel mai spectaculos KO al carierei celui care și-a primit supranumele tocmai pentru modul spectaculos în care își dobora adversarii. Astfel, în urmă cu doi ani, lovitura aplicată lui Jean-Paul Mendy a fost considerată în primele 3 cele mai spectaculoase KO ale anului.
Bum-Bum Bute, la Romexpo
Ring Magazine, publicația cunoscută drept „Biblia Boxului”, a instituit începând cu 1989 un premiu dedicat celui mai frumos KO din fiecare an. Victoria lui Bute cu Mendy a candidat la trofeul din 2011.
La Romexpo, pe 9 iulie 2011, pe atunci campion mondial IBF la supermijlocie, Lucian Bute a încheiat conturile cu challengerul său obligatoriu în minutul 2:48 al reprizei a patra, în urma unui croșeu devastator de stânga. Pumnul lui Bute s-a oprit în maxilarul lui Jean-Paul Mendy, undeva în apropierea urechii, circuitele francezului întrerupându-se pentru câteva secunde bune. „A fost o lovitură pe care nu am căutat-o, ci a venit în mod firesc”, e explicat Lucian la vremea respectivă.
În cele 21 de ediții de până atunci, trofeul a fost acordat unor nume mari, precum George Foreman (1994), Arturo Gatti (1997), Roy Jones Jr (1998), Lennox Lewis (2001, 2002) sau Antonio Tarver (2004).
Vezi mai jos lovitura care a candidat la KO anului 2011
10.000 euro au plătit colecționarii pentru mănușile purtate de Bute în disputa cu Mendy
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER