Lucian Bute își pune pentru a noua oară în joc centura de campion mondial IBF la supermijlocie, versiunea IBF, pe 5 noiembrie, la Quebec (Canada). Adversar: jamaicanul Glen Johnson (42 de ani).
Fanii lui Bute au șanse mici să vadă live cel de-al 30-lea meci din cariera lui „Mister KO”. Nicio televiziune nu s-a grăbit să facă o ofertă concretă din cel puțin două motive. Primul: Bute va urca în ring la ora 3:30 la București (deja 6 noiembrie în România). „În Europa, mâine se dă ceasul cu o oră înapoi, însă în Canada operațiunea va avea loc abia peste o săptămână, după meciul lui Lucian. Asta înseamnă că pe 5 noiembrie diferența de fus orar între București și Quebec va fi de șase ore. Cum meciul va începe la cererea Showtime la 21:30, în România va fi 3:30. Nu știu câți oameni se trezesc la ora aceea”, declară o sursă din anturajul Interbox. Al doilea motiv: televiziunile consideră prețul prea mare (aproximativ 100.000 de dolari) și așteaptă până în ultima clipă să prindă o ofertă. Ce e sigur: meciul va fi transmis la Radio România Actualități.
După aproape două luni de pregătire la Miami, Lucian a ajuns aseară în Canada. „Mă simt excelent. M-am pregătit foarte bine, pentru că sunt convins că mă așteaptă un meci greu, cel mai dificil din carieră. Johnson e tare și nu va face în niciun caz act de prezență. Vine să-mi ia centura, dar vă asigur că aceasta va rămâne la mine”, a declarat Bute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER