Bute le răspunde celor care sugerează că meciul cu Froch a fost aranjat! **”De ce mi-aș fi luat atâția pumni în cap dacă eram ‘blat’?”

Lucian Bute încearcă să se scuture de coșmarul de la Nottingham în mijlocul familiei și al prietenilor, la Galați. Refuză conștient să citească știrile și comentariile ce apar în aceste zile despre el, tocmai pentru a se descărca de tensiune și de gânduri negre. Când acestea vor trece, va avea probabil puterea să revadă și meciul cu Froch.

Bute a ajuns luni după amiză în România, cu o cursă de la Londra. O armată de ziariști l-au așteptat la salonul oficial, pentru a încerca să înțeleagă detaliile unui meci de neînțeles, chiar de la cel care s-a aflat în ring. Fostul campion mondial zâmbește și ridică două degete, semnul victoriei. O face mecanic, așa cum este și zâmbetul lui. În suflet e însă prăpăd, iar acest lucru îl știu numai el și câțiva apropiați…

Puțini au rămas lângă el

Conferința se termină, iar salonul se golește. În jurul campionului mai rămân doi-trei oameni, prieteni care n-au nevoie de vreun pretext pentru a fi în preajma lui Bute. Unul dintre ei remarcă penibilul situației, dar Lucian parează. „Nu-i judecați pe toți pentru absență. M-au sunat mulți să-mi transmită că sunt alături de mine. Ce rost avea să vină acum la aeroport? Să-mi spună că le pare rău pentru ce s-a întâmplat? Prieteniile adevărate se certifică în timp, voi vedea într-un an-doi cine e alături de mine sau nu”.

A condus singur până la Galați

Își ia „la revedere”, se suie la volan și pleacă spre Galați. SINGUR! Doar el, sutele de cai putere de sub capotă și gândurile sale. „Ai grijă cum conduci. Pe jos este ud, a plouat, ești și obosit”, îi spune Rudel Obreja. Lucian îl liniștește, a făcut drumul acesta de multe ori, chiar dacă atunci în preajma sa se găsea mereu cineva. Acum, tatăl său, cumnații și prietena, Elena, ajunseseră de dimineață în țară și plecaseră spre case. Știa drumul, știa gândurile ce-l însoțesc. Aceleași din 1999, când a ratat calificarea la Olimpiada de la Sydney după meciul de selecție cu Dorel Simion, aceleași din 2003, când s-a întors învins prin KO de la Mondialele din Thailanda.

Mama sa a izbucnit în plâns

270 de kilometri trec ca gândul. Mai întâi Galați, apoi Pechea. Mama sa, Maricica, izbucnește în plâns când îl vede. Lucian o îmbrățișează și o liniștește, apoi toți vorbesc până aproape de 4 dimineața despre ultimele șapte luni în care nu s-au văzut. Despre meci, aproape deloc. Ieri, „Mister KO” s-a trezit târziu, după prânz. S-a dus la o întâlnire pe faleza gălățeană, cu doi prieteni buni, unul dintre ei, Relu, șef de galerie la Nottingham, la meciul de sâmbătă noapte. Bute deschide într-un târziu telefonul și citește mesajele, toate de încurajare. Zâmbește, are nevoie de susținerea celor din jur. Îi face bine.

„Dacă era blat, mă puneam jos în repriza a doua”

Telefonul începe să sune și acceptă într-un târziu să răspundă pentru ProSport. „Și antrenorul, și promotorul meu m-au sfătuit să mă deconectez, să vorbesc cât mai puțin în presă și să stau cu familia”, explică el. Acceptă să vorbească un pic despre cum au trecut primele ore în România, dar și despre un subiect delicat, aruncat pe piață de oameni care n-au avut curaj să-i ceară și lui o părere: meciul ar fi fost aranjat pentru pariuri. Lucian explică: „Blat cu atâția pumni? E o prostie. Dacă era ceva mă puneam jos în a doua repriză. Luam un pumn în ficat și gata. Nu stăteam să încasez atât. Dintr-un blat nu ieși astfel”.

Categoric: „Doresc revanșa cu Froch”

Seara intră în direct la emisiunea Fanatik, de la Digisport. Pentru prima oară de după meciul de sâmbătă vorbește despre revanșă. „Nu știu când va fi, dar mi-o doresc. În contract este prevăzută revanșa și trebuie să mi-o acorde. Poate să fie la Montreal sau la București, ambele părți înseamnă acasă pentru mine”, punctează Lucian. Cât despre frică, exclude infiltrarea unui asemenea sentiment în sufletul său după înfrângerea dureroară din Anglia. „Nu mi-a frică de Froch și nici nu i-am luat teama. Dacă era ceva, abandonam după primele lovituri grele”. După emisiune, Lucian și-a închis telefonul. După cinci ani aproape fără pauză, în care a boxat de 11 ori pentru titlul mondial, are nevoie acum de o lună și jumătate de liniște.

Lucian a fost lovit în repriza a doua, croșeu de dreapta-croșeu de stânga, moment în care l-a luat pe Froch în brațe. Mai erau 20 de secunde până la pauză. Acolo a fost momentul-cheie
Petre Mateescu, antrenor Viorel Simion

Lucian a fost lovit la rece și de aceea a fost destabilizat complet. În box, mai ales în meciurile de 12 reprize, organismul își intră în efort treptat
Petre Mateescu, antrenor Viorel Simion