Campionul IBF Lucian Bute a revenit astăzi în România și a susținut o conferință de presă în salonul de protocol al aeroportului Henri Coandă, vorbind despre conflictul cu Leonard Doroftei, despre viitor și despre felul cum este apreciat de mai marii boxului de peste Ocean:
„Nu sunt supărat pe nimeni din presă, cum s-a scris. Cu mare plăcere voi răspunde solicitărilor și vă mulțumesc că ați venit să mă întâmpinați la aeroport. Eu nu am nici un conflict cu Doroftei, eu îl respect și nu înțeleg ce are cu mine. Mi-ar fi plăcut chiar să vină aici la aeroport sau la Montreal, să ne bucurăm împreună. Eu am cariera mea, el pe a lui. Nu vreau să comentez mai multe, îi respect opinia, jos pălăria.
Multă lume spune că boxez numai cu boxeri slabi. Dar nu este vina mea că ei nu vor să se bată cu mine și refuză. Brinkley este unul dintre cei mai buni challengeri la super-mijlocie, și-a câștigat dreptul de a boxa cu mine. Eu mă lupt cu cine mi-este pus în față pe ring, nu am ce face. Vreau să mai boxez încă vreo 4-5 ani, să unific centurile, toate la vremea lor. Carierele așa se fac, în timp, chiar dacă viața de boxer e scurtă.
Președintele IBF mi-a dat un inel ca semn al valorii mele, pentru că mi-am apărat centura de 5 ori. Fiecare puglist care face asta primește acest inel. Cred că este din aur, îmi place să cred asta”.
Bute a vorbit și despre celălalt pugilist român care a boxat în gala de la Monreal, Adrian Diaconu:
„Adrian a boxat inteligent, cum nu a mai făcut-o până acum. Până și faptul că a pus genunchiul jos în repriza a doua după ce a fost lovit a fost un gest inteligent, altfekl am fi discutat despre retragerea lui acum. Toți specialiștii din America l-au apreciat după acest meci. Probabil anul viitor se va bate din nou pentru un titlu mondial”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER