Negocierile dintre echipa lui Lucian Bute și promoterii lui Glen Johnson pentru meciul din 5 noiembrie par a fi intrat în impas. Jamaicanul în vârstă de 42 de ani nu este mulțumit cu oferta de 350.000 de dolari înaintată de gruparea canadiană și amenință că nu vine la Montreal. „Este doar o strategie de marketing. Vor bani mai mulți”, susțin surse din apropierea Interbox.
„Bute este prietenul meu, este un tip simpatic, dar mi-a fost înaintată o ofertă slabă tocmai pentru ca meciul să nu aibă loc. El vrea să boxeze cu oricine, dar promoterilor săi le e frică să-l ducă la un nivel superior. Vor să-l țină în siguranță. Nu boxez în aceste condiții”, a declarat fostul campion mondial IBF la semigrea.
Glen Johnson, nemulțumit cu 350.000 de dolari Glen Johnson și promoterii săi știu că Lucian Bute nu are alte opțiuni pentru meciul din 5 noiembrie și atunci pun condiții. „Pentru un boxer de 42 de ani este o ofertă mai mult decât decentă. 350.000 de dolari înseamnă mult. Johnson va accepta meciul, pentru că altă oportunitate de acest gen nu i se va mai acorda și va ajunge să boxeze pe 50.000 de dolari. Probabil că după ce Interbox va urca un pic oferta, la 500.000 de dolari, nu va mai avea nimic de spus”, explică un apropiat al grupării canadiene. Interbox nu va putea avansa o sumă mult prea mare, pentru că rețeta unui meci al lui Bute la Montreal (bilete, tv și sponsori) nu depășește 2,5 milioane de dolari.
Calitatea adversarului, obligatorie Poziția de forță a lui Johnson e dată de situația la zi a celor mai bine cotați boxeri de la supermijlocie. Meciul lui Bute este produs de Showtime, în cadrul unui standard impus, iar calitatea adversarului este obligatorie. Practic, din primii 15 boxeri din lume la supermijlocie, într‑un clasament neutru, dat de Agenția Fightnews, doar Glen Johnson întrunește condițiile unei astfel de întâlniri.
Eu mă bat cu oricine. Negocierile cu echipa lui Johnson nu sunt treaba mea. Cred, totuși, că Glen va veni la Montreal, iar meciul nu va fi ușor Lucian Bute, campion mondial IBF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER