Capul sus, Lucian!** „A fost DUREROS, dar Bute va reveni și va obține din nou titlul”

Președintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat, duminică dimineață, că pugilistul Lucian Bute, care a pierdut meciul cu britanicul Carl Froch, de la versiunea IBF la categoria supermijlocie, va reveni și va obține din nou titlul.

A fost dureros să-l văd pe Lucian într-o astfel de situație, iar momentele grele din acest meci au durat mult. Fiecare avem o mică vină pentru acest eșec, la fel cum am avut și merite atunci când a fost bine. Cred ca a fost o greșeală de tactică pentru că Lucian s-a grăbit să-l atragă în capcana pe Froch. Acest pas ar fi trebuit făcut mai târziu, poate prin repriza a șasea sau a șaptea. Lucian are nevoie ca oamenii să-i fie aproape și să-i redea încrederea care l-a adus până în postura de campion mondial. Asa cum am spus-o și acum șase ani, că Lucian va deveni campion mondial, așa o spun și acum, că el va reveni și va obține din nou titlul. Au pierdut și alți mari campioni și au reușit să revină, iar Lucian este un caracter puternic”, a declarat Obreja.

Pugilistul Lucian Bute a fost învins prin KO în repriza a cincea de britanicul Carl Froch, într-un meci disputat la Nottingham în care românul și-a pus în joc centura IBF la categoria supermijlocie pentru a zecea oară.

Mediafax

Publicat: 27 05. 2012, 10:50
Actualizat: 27 05. 2012, 11:38