Carl Froch aruncă mănușa:** „Îl voi face praf pe Bute în șase reprize!”

Pugilistul englez Carl Froch a declarat înaintea meciului cu Jermain Taylor că dacă va fi nevoit să se bată cu Lucian Bute, atunci îl va face KO pe român în șase reprize.  Englezul va lupta sâmbătă seară contra lui Jermain Taylor, pentru a-și apăra titlul mondial la categoria super mijlocie la categoria WBC.

În cadrul conferinței de presă dinainte de meci, Froch a spus despre Taylor că "Îl voi bate cu stil și voi obține apoi meciuri mari și bani mulți", pentru ca apoi să ne împărtășească planurile de viitor.

"Voi boxa cu Pavlik, dacă el va dori asta, și voi merge la Copenhaga pentru titlul WBA al lui Kessler. În ceea ce-l privește pe campionul IBF Bute, l-aș rupe în bucăți în șase runde", a adăugat Froch.

Sursa foto: cobraboxing.com

Publicat: 25 04. 2009, 18:24
Actualizat: 25 04. 2009, 18:26