Cât de rău a ajuns Leonard Doroftei în Canada. „Nu puteam nici să mănânc”
Leonard Doroftei, marele pugilist român, s-a întors din Canada și plănuiește să își deschidă o sală de box în București. În Canada, fostul mare sportiv român nu putea nici să mănânce din cauza durerilor pe care le avea după antrenamentele din sala de box.
Fostul campion mondial atât la categoria de amatori, cât și la profesioniști, și-a petrecut câțiva ani în Canada unde e a fost antrenor de box.
Cât de rău a ajuns Leonard Doroftei în Canada
Recent, Leonard Doroftei a fost invitat în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro, unde a vorbit despre „aventura” sa pe continentul american. „Moșu” a plecat în Canada alături de soția sa și de cei trei copii, unde s-a apucat să facă ceea ce știa mai bine: box.
„Copiii mei au venit în Canada pentru că au văzut că aveam nevoie de o schimbare, că ne mutăm o perioadă acolo. Am avut de ales între București și Canada. Hai în Canada! A fost o perioadă de singurătate, m-a ajutat, m-am regăsit. Am început să antrenez, m-am regăsit prin asta.
Oamenii au continuat să se miște, să se antreneze: ‘ce știe, băi, să facă Doroftei ăsta? Plecau târâș! Plecau târâș, dar fericiți! Aveam zile în care nu puteam să mănânc, mă dureau mâinile de la antrenamente. Nu aveam decât un sac în sala aia! Doar un sac! Tot antrenamentul se făcea cu mine. Oamenii veneau cu idei și le făceam.
Am avut la antrenamente niște copii fantastici”, a relatat Leonard Dorin Doroftei în cadrul emisiunii menționate anterior.
Leonard Doroftei vrea să continue să antreneze în România
Fostul campion mondial la box vrea să își deschisă o sală de box în București și să continue să antreneze.
În Canada, Leonard Doroftei a ajuns să antreneze la într-o sală de box, fiind recomandat de un alt bare boxeur român, Adrian „Rechinul” Diaconu. „Moșu” a mai dezvăluit că oamenii de la sala unde lucra îl cunoșteau și erau încântați de prezența sa acolo, ba chiar l-au primit cu brațele deschise.
Așa cum a declarat fostul campion mondial, canadienii antrenați de el plecau „târâș” acasă. Totuși, o perioadă grea pentru Leonard Doroftei a fost pandemia de Covid-19.
„Am zis, ‘băi, ce știu să fac cel mai bine? Barbut nu știu, poker nu știu, rummy nu știu de nivel… ce știu? Box!’ Ce am făcut? Box! A venit Adrian Diaconu și mi-a spus că știe la sală… . Când m-au văzut băieții la sală, m-au luat în brațe: ‘Leonard, te cunoaștem!’. Am antrenat, dar a venit pandemia. S-au închis sălile, dar am găsit un loc unde am putut să antrenez în pandemie”, a mai spus Leonard Doroftei.
Leonard Doroftei, în vârstă de 54 de ani, a fost campion mondial la box, la categoriile de amatori și profesioniști. „Moșu” a obținut două medalii olimpice de bronz, în 1992 și 1996, la Jocurile Olimpice de la Barcelona, respectiv Atlanta.
La amatori, Leonard Doroftei a obținut titlul de campion mondial în 1995, iar în 2002 la categoria profesionistă a boxului.