Cazul „Andreiana”: „Mi-au băgat pumnul în gură”
Cel mai controversat moment al naționalelor de box de la Reșița a fost reluat marți la Biroul federal al FR de Box. Finala categoriei 56 kg, dintre Răzvan Andreiana (Dinamo) și Maike Cioacă (SCM Bacău), a fost vizionată de cei zece membri prezenți, fiecare fiind solicitat să puncteze asemenea unui arbitru. La Reșița, Cioacă a fost declarat învingător la puncte cu o decizie de 2-1, dar în urma contestațiilor verbale venite de la mai multe persoane, pe prima poziție a podiumului la festivitatea de premiere a fost urcat Andreiana. „A fost doar o înțelegere între antrenori, mai mult pentru public. Regulamentul nu permite întoarcerea unei decizii”, a declarat la momentul respectiv delegatul general al competiției, „vicele” FRB, Vasile Câtea.
Marți, la ședința de Birou federal, Vasile Câtea și-a rezervat dreptul de a nu juriza, la fel procedând și Mihai Craiu. După vizionare, Câtea a centralizat deciziile. Leonard Doroftei, Marian Simion, Robert Băeatu, Alec Năstac și Adrian Lăcătuș l-au dat învingător pe Andreiana, în timp ce antrenorul Nicu Chioveanu l-a creditat cu victoria pe Cioacă. Relu Auraș și Titi Tudor au suținut că meciul a fost egal și că oricare putea fi dat învingător. „Toți au spus, indiferent de verdictul lor final, că cei doi boxeri și-au împărțit reprizele. A fost o decizie grea, drept dovadă că și la Biroul federal au fost păreri împărțite. În aceste condiții este greu să aduci acuze grave cuiva”, a declarat Câtea pentru ProSport. Chiar și în condiții de unanimitate în favoarea lui Andreiana, Biroul federal tot nu ar fi întors decizia în mod oficial!
Protestul lui Napoleon Gheorghe
La ședința Biroului federal a participat și Napoleon Gheorghe (Dinamo). Antrenorul lui Andreiana a încercat să arate că la Reșița a fost victima unei mistificări. „După finală m-am dus la masa secretariatului pentru a depune contestație. În timp ce scriam documentul oficial, mi-au spus că nu trebuie să-l mai depun, pentru că decizia a fost schimbată. Le-am dat crezare și, chiar dacă am terminat de scris contestația, n-am mai achitat banii pentru ea. La sfârșitul galei am aflat că de fapt Cioacă e campion și că nu se mai poate face nimic din cauză că eu nu am mai depus contestație. De ce nu mi-au primit-o, mai ales că era finalizată și deja pe masa lor?”, a declarat Napoleon. El a cerut să se consemneze în procesul verbal al Biroului federal varianta sa, dar elanul i-a fost temperat. „M-au făcut la naționale și acum mi-au băgat pumnul în gură. Nu mă voi opri aici”, a mai spus antrenorul.
Vasile Câtea a răspuns la acuzele lui Napoleon. „Nu este adevărat că a depus vreo contestație. După meci a venit la masa secretariatului și ne întreba pe noi ce să scrie. I-am spus că singurul lucru pe care poate să-l conteste, conform regulamentului, este legat de arbitrul din ring. I-am mai zis, este adevărat, că dacă scrie altceva în contestație nu i-o primesc, pentru că nu vrem să avem probleme cu AIBA. Nu a terminat nicio contestație, nu a depus nimic. Andreiana a fost urcat pe prima treaptă în urma unei înțelegeri între antrenori”.
Alte decizii în Biroul federal
*Marian Simion și-a stabilit antrenorii secunzi pentru stagiul de pregătire din Republica Moldova. El va fi ajutat de Victor Puiu (Călărași) și de Gigi Moise (Brăila). „Eu vin cu sufletul deschis și vreau să fac treabă. După Centura de aur voi merge la Reșița să-i ajut în pregătiri pe cei doi campioni naționali ai lui Feri Vaștag”, a declarat Victor Puiu.
*Relu Auraș s-a retras din funcția de antrenor la Centrul Olimpic de la Bacău și de la lotul de tineret. Centrul Olimpic se va rupe în două. O parte va ajunge la Reșița, în timp ce pentru partea condidează Ploiești și Brăila. La europenele de tineret de la Rotterdam, lotul României va merge însoțit de antrenorii Nicu Cara și Ablalim Ferodin, șef de delagație fiind Marcel Boboc.