„Cel mai bine e să taci din gură!”. Leonard Doroftei a venit cu replica legat de relația tensionată pe care ar avea-o cu Lucian Bute
În cadrul emisiunii televizate „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Leonard Doroftei (54 de ani) a lămurit definitiv ideea potrivit căreia, el și Lucian Bute (44) au avut o relație tensionată.
Doroftei a rememorat declarația sa care a stârnit toate aceste zvonuri, după care a explicat care este, de fapt, situația dintre el și fostul campion de la supermijlocie.
Campionii Leonard Doroftei și Lucian Bute nu au nicio problemă unul cu celălalt
Leonard Doroftei și Lucian Bute sunt doi dintre cei mai mari campioni pe care i-a dat boxul românesc de-a lungul istoriei. Primul dintre cei menționați a fost campion mondial WBA la categoria semi-ușoară și totodată a fost protagonistul unor meciuri absolut senzaționale, care au trezit sute de mii și chiar milioane de români la primele ore ale dimineților de la începutul anilor 2000.
În ceea ce îl privește pe Lucian Bute, acesta a fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie și a izbutit să își apere centura timp de aproape 5 ani. Mai exact, în 9 lupte și-a apărat Bute titlul mondial, în intervalul 2007 – 2012.
Revenind la Leonard Doroftei și Lucian Bute, despre cei doi s-a scris de-a lungul anilor că ar fi avut o relație tensionată, totul din cauza unor declarații pe care fostul boxer de la semi-ușoară le-a oferit în spațiul public.
Însă, ulterior, în Canada, unde Leonard Doroftei și Lucian Bute locuiesc și în prezent, cei doi s-au revăzut și chiar au pășit în aceeași sală de box. Iar cu această ocazie, zvonurile cu privire la un conflict între ei au mai încetat.
Totuși, pentru a se pune definitiv capăt subiectului, Leonard Doroftei a fost întrebat, într-o ediție recentă a emisiunii televizate „40 de întrebări cu Denise Rifai”, despre ce s-a întâmplat, cu adevărat, între el și Bute. În replică, Doroftei a spus că anumite declarații ale sale au fost scoase din context:
Singura afirmație pe care am făcut-o a fost în urma unui meci și am spus: «Consider că ai nevoie de niște meciuri mai bune», atât. Nu am spus că-i prost, că nu boxează, că nu face meciuri bune, că a fost ciuca bătăii, n-am spus nimic de treaba asta. Atât am spus și din vorba asta s-a făcut un scandal enorm. Regret ceea ce am zis, îmi pare rău, nu trebuia să spun eu lucrul ăsta. Mi-am dat cu părerea, m-ați întrebat, am spus. Nu am avut niciodată nimic cu el, nu am avut nimic de împărțit”, a explicat Leonard Doroftei, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
După cele întâmplate în urma acelui episod, Leonard Doroftei a ajuns la concluzia că ar fi mai bine să nu își mai spună opiniile în spațiul public:
Doar că din vorba asta au făcut subiecte de presă, de cancan și cel mai bine e să taci din gură, să nu-ți mai dai cu părerea”, a completat Doroftei.
Nu s-au certat niciodată
În încheierea subiectului, Leonard Doroftei a reconfirmat că între el și Lucian Bute nu a existat nici măcar o ceartă sau o tensiune de-a lungul anilor:
Nu m-am certat personal cu el niciodată și la momentul ăla am considerat că este un sfat, nu este o critică neapărat”, a adăugat Doroftei, înainte de a aminti și de întâlnirea pe care a avut-o cu Bute în 2020, într-o sală de box din Canada.