Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, a ajuns într-o stare deplorabilă, din cauza bolii crunte de care suferă.
În vârstă de 57 de ani, fostul pugilist a fost eliberat temporar deoarece a fost diagnosticat cu cancer, iar durerile au devenit insuportabile, ajungând să primească și trei doze de morfină pe zi, din cauza durerilor insuportabile.
Pe 22 iulie, Rudel Obreja a fost lăsat să plece de la Penitenciarul Jilava, timp de trei luni, pentru a se trata, însă pare că starea acestuia este din ce în ce mai rea.
În luna aprilie a acestui an, Rudel Obreja a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, cu puțin timp în urmă, acesta mai fusese 7 luni în penitenciar.
Din păcate, fostul președinte al FRB a aflat că are cancer, iar starea sa a devenit una foarte gravă, slăbind numai puțin de 20 de kilograme. Din cauza acestui lucru instanța i-a acordat acestuia 3 luni de eliberare temporară pentru a se trata.
În urmă cu puțin timp, Rudel Obreja a fost surprins în București în autoturismul său. Acesta a ajuns într-o stare deplorabilă din cauza cancerului de care suferă, fiind vizibil schimbat față de acum 6 luni, când a fost arestat.
Potrivit Cancan, fostul pugilist a ieșit în oraș alături de șoferul său, însă părea total dezorientat, iar pe chipul său se putea citi chinul prin care trece.
„Arată că petentul are dureri peste media de suportabilitate, fiindu-i administrată morfină zilnic, în data de 17.07.2022 i-a fost administrată chiar de 3 ori, mai mult, înrăutățirea stării de sănătate are loc aproape instantaneu, ori în aceste condiţii, în cazul în care el se va afla în penitenciar, procedura pe care trebuie să o urmeze pentru a beneficia de servicii medicale, este una greoaie, ceea ce ar putea duce la consecinţe tragice pentru acesta.
Arată că petentul a pierdut în greutate 20 de kg aşa cum este specificat în raportul de expertiză medico-legală, rectificând astfel ceea ce a susţinut la termenul anterior, când a menţionat că a pierdut 16 kg, apreciind că pierderea în greutate atât de dramatică se întâmplă pentru că organismul petentului nu mai poate să asimileze substanțele nutritive din mâncare, dar şi faptului că, în spital, alimentele primite nu sunt în concordanţă cu dieta pe care petentul trebuie să o respecte”, se arată în motivarea instanței, citează Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER