Cine e noua speranță a boxului românesc! „Se bate pentru aur”
Dorel Simion, antrenorul coordonator al tinerilor pugiliști de la lotul de box masculin, știe ce român are cele mai mari șanse la titlul continental: Florin Ioniță, pugilist la categoria 92 de kilograme.
Cine e noua speranță a boxului românesc! „Se bate pentru aur”
De cum a început anul 2023, componenții lotului de box masculin, tineret, s-au reunit în cantonamentul de pregătire de la Bascov, de lângă Pitești. Antrenorul coordonator Dorel Simion, fostul mare pugilist al României, are în pregătire 12 pugiliști, în frunte cu „vârful de lance” al lotului, Florin Ioniță.
„Am început pregătirea din data de 5 ianuarie, iar până acum am pus accentul pe antrenamentele fizice: alergare, forță, mobilitate. În scurt timp vom da drumul și antrenamentelor specifice. Până în aprilie când va avea loc Campionatul European din Armenia, băieții trebuie să fie într-o formă foarte bună”, a precizat Dorel Simion pentru Prosport.
Fostul mare pugilist are și o miză importantă la acest European. Se gândește la medalia de aur care ar putea fi cucerită de Florin Ioniță: „E un băiat talentat, ambițios. A arătat ce poate să facă la vârsta lui, la categoria de greutate la care boxează, e vorba de 92 de kilograme. Eu cred că are toate șansele să se bată pentru aur”.
Francisc Vaștag se va alătura și el lotului
Din acest an, noul coleg în ale antrenoratului la lotul de tineret, va fi Francisc Vaștag, un alt nume uriaș al boxului românesc. „Sunt sigur că vom face o echipă foarte bună. Și eu dar și Feri ne dorim doar să oferim acestor copii toată știința noastră în materie de box”, a mai punctat Dorel Simion.
Și pentru că Pitești se află doar la câțiva kilometri distanță de Bascov, puținul timp liber pe care-l au la dispoziție, băieții antrenați de Dorel Simion preferă să și-l petreacă în mall, mergând la un film. „Avem microbuzul federației la dispoziție și mai mergem la câte un film. Când e vreme frumoasă afară ieșim la câte un fotbal sau cei care se pricep, la câte o partidă de pescuit”, a mai spus Dorel Simion.
- I se spune Muhammad Ali de România:Florin Ioniță, pugilistul antrenat de Dorel Simion, ne-ar putea reprezenta în 2028, la Jocurile Olimpice
Unul dintre elevii mei, Florin Ioniță, a cucerit medalia de bronz la Campionatele Mondiale de Tineret. Este un pugilist talentat și muncitor în care eu îmi pun mari speranțe – Dorel Simion, antrenorul coordonator al tinerilor pugiliști de la lotul masculin de box