Ciocnire de sute de milioane de dolari și fete pe măsură! GALERIE FOTO | Cele patru supermodele alese să urce în ring la MECIUL SECOLULUI, Mayweather – McGregor

  • Floyd Mayweather și Conor McGregor se întâlnesc duminică dimineață, în ceea ce presa internațională a numit „meciul secolului”, într-o gală organizată în Las Vegas.

Dincolo de ceea ce se va întâmpla în lupta propriu-zisă și de detaliile financiare amețitoare, organizatorii vor să se asigure că totul va fi perfect la meciul așteptat de sute de milioane de fani de pretutindeni, iar unul dintre sponsori, producătorul de bere Corona, a avut „sarcina” de a alege care vor fi cele patru prezențe feminine din ring.

GALERIE FOTO

Tawny Jordan, Kyra Keli (foto sus), Jessica Harbour și Samantha Kumiko vor asigura „tranziția” între runde, așa cum au fost obșnuiți de ani de zile fanii sporturilor de contact.

VEZI ÎN GALERIA FOTO CARE SUNT CELE 4 TINERE ALESE PENTRU A URCA ÎN RING ÎNTRE RUNDELE MECIULUI McGregor – Mayweather

Cele patru au deja experiență în fața camerelor de luat vederi sau chiar în ring și au acceptat onorate invitația de a lua parte la „meciul secolului”.

Când am aflat am avut un șoc, pentru că voiam neapărat să merg la meci. Acum sunt mai mult încântată decât emoționată. Am mai fost în ring și iubesc să fac asta. Este foarte fumos să mă număr printre cele patru„, a declarat Tawny Jordan (foto jos), când a aflat decizia organizatorilor.

VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO


Jessica Harbour

Publicat: 25 08. 2017, 13:26
Actualizat: 25 08. 2017, 13:33