Comisia Juridică a aprobat cererea DNA de arestare a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea va ajunge din nou în plenul Camerei Deputaților, care va trebui să decidă dacă aprobă cererile DNA de arestare preventivă și urmărire penală a acesteia în dosarul „Gala Bute”. Comisia Juridică a dat miercuri aviz pozitiv pentru cele două cereri ale procurorilor. Plenul ar urma să se întrunească luni, iar Elena Udrea a anunțat că va veni în fața deputaților pentru a-și susține punctul de vedere, în speranța că aceștia nu vor aproba cererea DNA.

Deputații din Comisia Juridică au avizat miercuri cererile DNA de începere a urmăririi penale a Elenei Udrea pentru trei noi infracțiuni de luare de mită, dar și pentru arestarea preventivă în dosarul „Gala Bute”. Pentru urmărirea penală au fost înregistrate 23 de voturi „pentru” și două abțineri. În cazul cererii de arestare, votul a fost de 16 „pentru”, 4 „împotrivă”, trei abțineri, iar două voturi au fost anulate: „Nu au încercuit niciuna dintre variante”, a declarat Bogdan Ciucă la finalul ședinței Comisiei Juridice. Elena Udrea nu a fost prezentă la aceasta, ci doar avocatul ei, Marius Striblea. Fostul Ministru al Turismului se afla la DNA și a anunțat că va fi prezentă la ședința de plen a Camerei Deputaților, de luni, care îi va decide soarta.


Rudel Obreja a fost arestat preventiv în dosarul „Gala Bute”, urmând ca procurorii DNA să stabilească în curând dacă acesta va fi sau nu condamnat la închisoare pentru un eveniment ale cărui detalii rămân în continuare neclare

Este în arest la domiciliu

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost cea a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale și arestării preventive a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”: „În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de deputatul Elena Udrea, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului. Se cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate”, se arată în comunicatul DNA.

Magistrații ÎCCJ au înlocuit, marți, măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul Elenei Udrea. Aceasta nu are voie să comunice în vreun fel cu Dorin Cocoș, Dinu Pescariu, Ana Maria Topoliceanu sau cu membrii familiilor acestora, să nu comunice informații referitoare la ancheta penală presei sau prin intermediul rețelelor de socializare.

Ministerul Dezvoltării a cumpărat 251 de minute de publicitate, deși evenimentul a durat 151 de minute

Noi detalii ies la iveală din Gala Bute, caz anchetat de DNA după ce sume uriașe au fost descoperite sponsorizări ilegale. Potrivit procurorilor, Ministerul Dezvoltării condus atunci de Elena Udrea a cumpărat publicitate pentru 251 de minute, asta deși evenimentul a durat ceva mai mult de două ore și jumătate. De asemenea, Elena Udrea a apelat Ion Ariton, fost ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, să oblige 10 companii să-și facă publicitate la această gală, deși acestea nu aveau neapărată nevoie de reclamă. În apărare sa, Elena Udrea a declarat că „este o încercare de decredibilizare a mea”.

Potrivit procurorilor DNA, Elena Udrea a luat decizia organizării Galei Bute, în urma unor discuții cu Rudel Obreja și le-a cerut subordonaților săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului să găsească soluții de încheiere a contractului privind finanțarea evenimentului, urmărind obținerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute. Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat și el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanții a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja.


Elena Udrea se află acum în arest la domiciliu, urmând ca luni să se prezinte la ședința Camerei Deputaților pentru a-și convinge colegii că nu trebuie să fie urmărită de DNA în dosarul „Gala Bute”

În dosarul „Gala Bute”, prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, pentru fapte corupție, precum și scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, față de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naționale și ai Federației Române de Box implicați în săvârșirea faptelor din acest dosar.

În decembrie 2013, procurorul șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerând că este nelegal în privința soluției de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii implicați, dar și a calificării faptelor reținute în sarcina lui Obreja.

Publicat: 19 02. 2015, 09:10
Actualizat: 19 02. 2015, 09:20