Crema boxului românesc se mută la Iași. De miercuri și până sâmbătă au loc la Sala Polivalentă întrecerile Cupei României de seniori
Sala Polivalentă din Iași găzduiește în această săptămână Cupa României la box pentru seniori, iar în ring vor urca cei mai valoroși pugiliști ai țării la nivel de seniori și Under 22.
Galele de miercuri, joi și vineri încep la ora 16.00, iar finalele de sâmbătă vor avea loc cu începere de la ora 11.00.
Marți seară sunt programate ședința tehnică și tragerea la sorți, iar miercuri dimineață la ora 07.00 este programat primul cântar oficial pentru boxerii care vor urca după ora 16.00 în ring.
Vor boxa cei mai buni pugiliști români ai momentului
Potrivit președintelui Federației Române de Box, la Cupa României de la Iași vor boxa cei mai buni pugiliști români ai momentului.
„Vom vedea în ring la Iași tot ce are mai bun boxul românesc la ora actuală la nivel de seniori și Under 22, inclusiv Gârleanu și Arădoaie. Nu are nimeni niciun motiv să lipsească, toți pugiliștii sunt interesați să aibă cât mai multe meciuri pentru a pregăti turneele de calificare la Olimpiadă și competițiile importante care vor urma în acest an.
Diseară (n.r. marți) avem ședința tehnică și tragerea la sorți, mâine dimineață cu începere de la ora 07.00 are loc primul cântar, iar prima gală începe miercuri la ora 16.00. Zilnic avem gale de la ora 16.00, iar finalele au loc sâmbătă, de la ora 11.00”, a declarat pentru ProSport președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea.
Oficialul federal a mai spus că lotul Cubei nu a mai venit în România pentru o pregătire centralizată alături de lotul de tineret al țării noastre din motive pandemice.
„În aprilie avem Campionatul Mondial de tineret în Polonia și aveam programată în această perioadă o bilaterală cu Cuba, în două orașe, la Brăila și la Bacău. Nu au mai venit la această pregătire, am înțeles că nu merg nici la Campionatul Mondial din cauza Covid. Ne-ar fi ajutat foarte mult o pregătire cu ei. Dar facem pregătire cu echipa Ungariei, cu Bulgaria, iar fetele sunt acum în Turcia”.
În ceea ce-i privește pe ieșeni, cele mai mari speranțe la medalii le au Robert Lambă (ACS Valea Lupului) și Marian Chiriac (Nicolina, fratele vicecampionului european de juniori Ionuț Chiriac).
Printre personalitățile boxului românesc care vor fi prezente la Iași se numără Dorel Simion și Francisc Vaștag.