Cristian Ciocan, „mușcat” de Leul Alb al Rusiei. Boxerul român a fost învins la puncte într-un meci de 12 reprize disputat la Yekaterinburg

Boxerul român Cristian Ciocan, alias Christian Hammer (30 de ani / 27-5, 12 KO), a fost învins la puncte de rusul Alexander Povetkin (38 de ani / 33-1, 23 KO), într-o gală disputată vineri seara la Yekaterinburg (Rusia). Partida a avut ca miză centura WBO International la categoria grea, dar și postura de challenger la titlul mondial WBA.

Exceptând debutul, care a fost unul de tatonare, rusul a dominat clar fiecare repriză în parte. Povetkin a fost boxerul mai rapid și mai complet, dovedind că nu degeaba a fost campion mondial WBA la această categorie. Ciocan a adoptat o tactică defensivă încă din start, acceptând dominarea „Leului alb” al Rusiei. Abia din repriza a șasea românul a început să mai dea drumul la brațe, însă fără ritm, izolat și mai mult pe contre.

În repriza a șaptea, arbitrul i-a luat un punct românului, pentru obstrucții repetate, iar din acel moment era clar că numai o victorie înainte de limită, sau cel puțin un KD, l-ar fi readus pe Ciocan în meci. Lovitura câștigătoare nu a apărut până la finalul celor 12 runde, iar fostul campion olimpic de la amatori din 2004, s-a impus la puncte în fața propriilor suporteri.

Publicat: 15 12. 2017, 22:03
Actualizat: 15 12. 2017, 22:04