Danny Garcia a unit centurile WBA și WBC după ce l-a făcut KO pe Amir Khan
Boxerul american Danny Garcia a unit centurile WBA și WBC ale categoriei superușoară, după ce l-a învins pe britanicul Amir Khan, într-o luptă oprită de arbitru în repriza a patra, meci care a avut loc, sâmbătă, la Las Vegas, informează AFP.
Kahn a fost trimis de trei ori la podea, înainte ca arbitrul să oprească definitiv lupta cu 32 de secunde înainte de încheierea reprizei a patra. Britanicul a suferit, astfel, a treia înfrângere din palmaresul său, care cuprinde 26 de victorii, dintre care 18 înainte de limită.
Amir Khan, 26 de ani, a luptat pentur al optulea său titlu. El a pierdut centura WBA în decembrie 2011, în fața americanului Lamont Peterson, în urma unei decizii controversate. O revanșă era programată în luna mai, dar Peterson a fost depistat între timp pozitiv cu testosteron. WBA a decis ca britanicul să-și recapete titlul de la Peterson.
Khan deținea înainte de lupta din decembrie titlul WBA-IBF, dar federația IBF nu a acceptat să îi reacorde și centura sa.
Garcia, 24 de ani, a cuceit titlul WBC în martie, după victoria obținută în fața mexicanului Erik Morales. El este neînvins de 24 de meciuri, dintre care a câștigat 15 înainte de limită.
Sursa: Mediafax