De ce iubesc România.** Interviu Lucian Bute: „Aici e sângele meu, mă simt apreciat”

O după-amiază firească de noiembrie, undeva în cartierul Aviației. Îmbrăcat în jeanși drepți, geacă de piele neagră și o helancă subțire, Lucian Bute se îndreaptă cu pași siguri spre mașina ce avea să-l conducă la sediul ProSport.

În fața unei cafenele, o femeie de statură medie, trecută de 70 de ani, îl privește drept în ochi, cu un aer de îndoială. Lucian nu-i ocolește privirea, o salută respectuos și atinge portiera mașinii. „Mamă, tu nu ești Bute?”, i se adresează doamna. Campionul mondial dă din cap în semn de aprobare și ascultă: „Dar la televizor te arată altfel, mamă! Atât de solid! Uite că tu nu ești așa! Să știi că și noi, femeile bătrâne, ne uităm la tine și îți dorim să-i bați pe toți!”. Îndemnul femeii concentrează parcă dorința întregii țări în preajma zilei de 1 Decembrie. Lucian preia din zbor mesajul și pune într-un zâmbet și o îmbrățișare toată puterea sa și dragostea pentru România.

Lucian, cum arată o zi obișnuită petrecută acasă?
Mmm, păi să vă ofer o imagine recentă care mi se lipește de suflet ori de câte ori ajung acasă. Ieri-dimineață (n.r. – marți dimineața) m-am trezit acasă, la Pechea, într-un tablou aproape hibernal. Copacii erau poleiți cu o brumă albă, groasă ce anunța parcă venirea iernii, am lăsat geamul crăpat și am mai lenevit puțin în patul de lângă sobă. Cam așa arată o dimineață perfectă, acasă, în România.

De ce iubești România?
Aici este sângele meu, mă trag de aici, aici e familia mea, prietenii și românii mei. Mă simt apreciat în țară, aici mă încarc cu energie pozitivă în cele trei săptămâni pe care le petrec acasă. Sunt foarte obosit și, dacă aș accepta toate invitațiile, n-aș mai reuși poate să mă canalizez pe atenția acordată familiei, dar și așa știu că acesta e un preț pe care-l plătesc pentru popularitate și încerc să mulțumesc pe toată lumea. Dar să știți că și canadienii mă iubesc, mă apreciază, iar presa mă respectă.

Îndrăgostit de Maramureș

De ce nu iubești România?
Nu, nu pot să spun că n-o iubesc, nici măcar că m-ar fi dezamăgit vreodată, nici pe plan sportiv… Cum să n-o iubesc când mă gândesc, spre exemplu, la frumusețea din Sighetul Marmației, oraș în care, mai puțină lume știe, mi-am petrecut patru ani din viață (n.r. – a fost legitimat la Box Club Lauruc la amatori). Acolo am întâlnit oameni foarte calzi, care frapau prin sinceritatea lor.

Pe aceeași listă, ce zone ai mai poziționa?
Păi tot Maramureșul, ca o oază a tradițiilor care dăinuiesc până în zilele noastre. Cu celebrele straie populare pe care oamenii le îmbracă duminica și de Sărbători, cu porțile din lemn sculptat și cu toată aureola care învăluie Cimitirul de la Săpânța. Nu pot uita nici tot ce avem pe Valea Prahovei, Bușteniul, Brașovul, Poiana Brașov, coborăm până la Marea Neagră și urcăm apoi scara frumuseților până la mănăstirile din Moldova.

Cariera te-a purtat pe diverse meridiane, ce țări ai reușit să vezi și care ar fi percepția?
Mai bine v-aș spune ce n-am văzut… că… am tot văzut multe locuri, dar încă n-am ajuns în Japonia, China sau Australia. Dar un caz concret al imaginii României în lume pot să vi-l ofer doar dintr-un singur loc.

Canadienii ne-au descoperit prin Bute

Canada?
Când am ajuns eu în Canada, percepția mea a fost că ei nu prea știu nimic despre România în afara Nadiei Comăneci. Dar apoi, după ce mai mulți canadieni, nu numai ziariști, au venit în București la meciul meu cu Mendy, au rămas foarte plăcut impresionați, împărtășindu-le impresiile și prietenilor lor de acasă. Au vizitat Castelul Bran, Castelul Peleș și le-am zis că încă nu au văzut nimic! Au admirat și clădirile vechi din Capitală, care seamănă mult cu acele zone din Quebec City. Tot un fel de Micul Paris.

Și ce au zis despre români?
Că seamănă mult cu francezii, că sunt calzi și primitori.

Din România ce ai lua cu tine în Canada?
Pe mama! Să fie cu mine, să-mi facă mâncare, bine… a mai venit în vizită, dar la vârsta lor nu se mai acomodează acolo. E deja târziu pentru așa ceva, dar mă mulțumesc și cu vizitele lor…

S-a tot vorbit de un alt meci al tău în România, pentru unificarea centurilor.
Există această variantă la stadiul de discuții, Rudel Obreja fiind cel care negociază, dar nu este nimic programat, pentru că totul depinde de promotor, de IBF, de adversar, sunt foarte mulți factori care ar cântări în decizia finală. Tot ce știu acum este că pe 17 decembrie voi fi la Atlantic City, la finala turneului Super Six. Toți specialiștii, fanii și-au exprimat dorința ca eu să lupt pentru unificarea centurilor, să arătăm cine e cel mai bun supermijlociu al lumii.

Pe Național Arena?
Ar putea fi un loc potrivit pentru un meci de box, de ce nu!? Frații Kliciko adună în Germania 50.000-60.000 de oameni, iar în America, un pugilist ca Manny Pacquiao a adunat o asistență fantastică, de peste 50.000 de spectatori. Pe de altă parte, poate fi o presiune imensă care apasă pe umerii mei. Eu trebuie să rămân concentrat până intru în ring, de la melodia de intrare până la gongul de început. Pentru că, dacă aș fi atent la orice scandare, sfat sau îndemn din public, mi-aș pierde poate din concentrare.

Și încă o curiozitate. Spune-ne cât de dificilă e proba cântarului?
Organismul unui om obișnuit cere apă și când stă pe loc la 35 de grade Celsius. Gândiți-vă că eu n-am uneori voie să beau, că toată mâncarea este calculată la gram, că uneori după antrenamente n-am nici salivă în gură și mintea mi-e invadată de imagini cu butoaie cu apă care s-ar revărsa direct în creștetul capului. E un program dur, dar toate aceste lucruri sunt calculate de echipă, de nutriționist.

Suporterul care a intrat la meciul Petrolul – Steaua nu cred că ar avea curaj să pătrundă și într-un ring de box
Lucian Bute

Pena, Antal și Giurgiu îmi plac cel mai mult de la Oțelul Galați
Lucian Bute

Nu m-am gândit să părăsesc Interbox, pentru că acolo s-a creat o legătură strânsă între mine și echipa mea
Lucian Bute

LUCIAN DESPRE:

BANI
„Contractele sunt confidențiale. S-au tot vehiculat diferite sume, dar eu din 10 lei câștigați trebuie să-mi plătesc și echipa, și cantonamentul, și dările la stat. Eu rămân cu jumătate. Doamne ferește, sunt foarte mulțumit, dar nu sunt sumele vehiculate. Banii adevărați de-abia acum încolo vor veni. În America există unul-două milioane de oameni care plătesc 49 de dolari în sistemul Pay-per-view pentru a urmări un meci de-al lui Pacquiao. Normal că se învârt alte sume de bani”.

SUPERSTIȚII
„Înaintea unui meci îmi spun rugăciunile, pășesc cu stângul în ring, fac turul ringului, ating corzile și încerc să rămân focusat”

URCAREA ÎN CATEGORIE
„La semigrea n-aș avea cu cine să mă bat, dar n-am de ce să o fac. S-a creat un interes enorm pentru supermijlocie, iar iubitorii boxului au fost seduși de această categorie. La semigrea nu sunt decât Jean Pascal și Chad Dawson”

LECȚIA ÎNVĂ‚ȚATĂ‚ DIN BOX
Am învățat să fiu mai prudent, să am mai multă răbdare. La început eram prea entuziast, dar cu timpul am căpătat experiență. Entuziasmul era să mă coste la meciul cu Andrade. E valabil în orice sport. Degeaba câștig eu zece reprize, dacă soarta unui meci se poate decide printr-o clipă de neatenție la final.