„Decât să plângă mama, mai bine plânge maică-sa!”

Lucian Bute se afla ieri la Montreal și încă își savura victoria
cu Brinkley.

-Lucian, unii spun că ai avut un meci ușor. Cum a fost pe
ring?
-Greu. Brinkley a fost un adversar incomod. A fost bine pregătit și
a venit să câștige. Mă uitam că făcea eforturi mari să fie în
picioare după fiecare KD. Nu accepta să piardă, iar la decizie și-a
izbit supărat picioarele cu mănușa.

-Te-a pus vreun moment în dificultate?
-M-a lovit de vreo două ori tare. Am simțit loviturile. Nu am fost
groggy, dar m-am clătinat. A venit să-și vândă scump pielea.

-După meci, Brinkley a ajuns la spital, cu nasul
fracturat…
-Da, cred că i l-am rupt în repriza a opta. Îmi pare rău pentru el,
dar acesta e boxul. Decât să plângă mama, mai bine plânge maică-sa!
Chiar vorbeam după meci cu ai mei, acasă, și spuneau că e mai bine
așa, decât să vină ei la mine să mă viziteze la spital.

-Sunt voci care susțin că Brinkley a fost prea
slab…
-Eu nu intru cu nimeni în polemică. Nu eu l-am ales pe Brinkley, a
fost un adversar impus de IBF. Și ce să le fac eu adversarilor?
Să-i învăț box?

-Pe 19 octombrie se împlinesc trei ani de când ai cucerit centura.
Ești mulțumit de ce ai -realizat în acest răstimp?
Da. Când am venit în Canada, mi-am impus trei obiective. Primul, să
ies campion mondial. Al doilea, să cuceresc piața americană. După
ce am boxat pe HBO și acum pe ESPN, cred că am realizat și al
doilea obiectiv. Mi-a mai rămas doar unificarea de centură, care va
veni cât de curând.