Diagnostic: pneumonie. Legendarul Muhammad Ali, internat de urgență în spital. 9 declarații celebre

Fostul triplu campion mondial al greilor, Muhammad Ali, a fost inernat duminică dimineața într-un spital din Louisville, după ce medicii au descoperit că legendarul pugilist suferă de pneumonie, anunță USA Today. Potrivit sursei citate, starea lui Ali (72 de ani) este bună, iar specialiștii susțin că legendarul boxer nu va sta o perioadă îndelungată în spital. Reprezentatntul pugilistului, Bob Gunnell a punctat că Ali „este stabil” și are șanse bune de recuperare: „deoarece pneumonia a fost depistată foarte devreme, iar prognoza este pozitivă„, citat de ABS-CBN, cerând respectarea dorinței familiei de a păstra discreția.

La trei ani după retragerea din activitate, fostul rege din ring a fost diagnosticat cu Parkinson, maladie cu care se luptă de 30 de ani. În 2014, la premiera documetarului „I am Ali”, Rahman Ali, fratele lui Muhammad, a mărturisit pentru presa americană că idolul a milioane de fani ai nobilei arte „nu se află în starea în care ar putea oferi declarații de presă”. Totuși, în urmă cu două luni, „Cassius Clay” a scris pe pagina sa de twitter: „Mă simt extraordinar”. Postarea de pe twitter a adus aminte de alte declarații celebre ale vedetei din Louisville. Iată nouă dintre ele:

  • Sunt atât de rapid că noaptea trecută am stins lumina în camera de hotel și m-am băgat în pat înainte de a se face întuneric în cameră
  • Zbor ca un future, înțep ca o albină – mâinile lui nu pot atinge ceea ce ochii lui nu pot vedea
  • Va fi criminal, înfricoșător și palpitant când voi bate gorila în Manilla
  • Este doar un job. Iarba crește, păsările zboară, valurile ating nisipul. Eu bat oameni.
  • Cassius Clay este un nume de sclav. Eu nu l-am ales și nu îl doresc. Eu sunt Muhammad Ali, un nume liber – înseamnă iubit de Dumnezeu – și insist ca oamenii să-l folosească atunci când vorbesc cu mine sau despre mine.
  • Un om care vede lumea la 50 de ani așa cum o vedea la 20 înseamnă că a pierdut 30 de ani din viață
  • Boxul poate fi definit ca o mulțime de oameni albi uitându-se cum se bat doi oameni negri
  • Când ești atât de mare cum sunt eu este greu să fii umil
  • Joe Frazier este atât de urât încât ar trebui să-și doneze fața la Biroul American care se ocupă de animalele sălbatice
Publicat: 21 12. 2014, 09:39
Actualizat: 21 12. 2014, 09:48