Doar răceala îl poate răpune!** „Bute e sub tratament cu antibiotice, miercuri aflăm dacă boxează cu Froch”
Președintele FR de Box, Rudel Obreja, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că pugilistul Lucian Bute se află sub tratament cu antibiotice din cauza infecției suferite la picior, iar o decizie în privința disputării partidei cu britanicul Carl Froch la data programată inițial se va lua miercuri.
„Lucian se află sub tratament cu antibiotice. A fost la doctor și astăzi (n.r. – luni), iar miercuri se va lua o decizie. Nu este nici bine, dar nici rău, însă ultima decizie în privința disputării meciului la data programată inițial se va lua atunci. În cazul în care avizul medicilor va fi negativ, fiind o chestiune medicală, meciul se poate amâna între două și patru săptămâni”, a spus Obreja.
Anterior, Rudel Obreja declarase agenției MEDIAFAX, că Bute a avut o bătătură cauzată de o pereche de încălțăminte sport nouă, însă partida cu britanicul Carl Froch se va disputa conform programării inițiale, în 26 mai, la Nottingham. „Am vorbit cu Lucian acum. A suferit o banală bătătură cauzată de faptul că și-a schimbat ghetele de joc cu unele noi. A fost la medic în mod preventiv și s-a tratat cu tinctură. Meciul se va disputa conform programului inițial”, a afirmat atunci Obreja.
Boxinginsider.com a anunțat că Lucian Bute a suferit o infecție cauzată de o bășică la picior, care s-a întins până în zona genunchiului, astfel că meciul cu britanicul Carl Froch, programat la 26 mai în Nottingham, este în pericol de amânare.
Bute, care în prezent se antrenează în Florida (SUA) a fost transportat, sâmbătă, la un spital din zonă, iar potrivit sursei citate medicii nu sunt prea încrezători că sportivul român ar putea să boxeze conform programului.
Boxinsider.com susține că alte detalii nu au fost date publicității, iar o decizie în privința disputării meciului nu a fost luată încă. În cazul în care Bute nu s-ar recupera până pe 26 mai, data disputării partidei ar putea fi mutată puțin.
Lucian Bute se pregătește de trei luni în Florida pentru meciul cu Froch.
Bute ar trebui să plece spre Londra în data de 10 mai, cu o escală de două zile în Montreal, unde ar susține o conferință de presă și un antrenament cu public.
Partida dintre pugilistul britanic Carl Froch și boxerul Lucian Bute ar trebui să se dispute în 26 mai, la Capital FM Arena din Nottingham. În meciul cu Froch, Lucian Bute își va pune pentru a zecea oară în joc centura IBF la categoria supermijlocie.
Sursa: Mediafax