Boxul românesc se pregătește pentru cea mai fierbinte Adunare generală de alegeri din ultimul deceniu, pe 23 noiembrie 2012, iar fiecare tabără implicată în această acțiune caută să-și asigure din timp un avantaj. Rudel Obreja a fost obligat să se retragă din funcția de președinte, la presiunile forului internațional, AIBA, iar pentru postul lui și-au exprimat dorința de a candida trei persoane, eligibile în conformitate cu statutul (sunt membri ai Biroului federal): Marian Simion, Titi Tudor și Fănel Trandafir. Ultimii doi și-au început campania la campionatele naționale de cadeți, desfășurate săptămâna trecută, la Rm. Vâlcea. Marian Simion apelează la o altă strategie. „Nu-mi voi face lobby. Vreau să văd câți prieteni mai am dintre cei care au fost lângă mine”, a declarat fostul campion mondial pentru ProSport.
„Să nu-și bată joc nimeni de federația noastră”
Una dintre cele mai interesante lovituri în vederea Adunării generale o poate da însă Leonard Doroftei. „Moșu” îl susține necondiționat pe antrenorul care l-a descoperit, Titi Tudor, iar alături de ei se mai află și Francisc Vaștag. Pe 22 octombrie 2012, fostul campion mondial WBA la profesioniști a depus o cerere la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru a înregistra în nume propriu marca „Federația Română de Box”. Acțiunea a fost demarată printr-un mandatar, Agenția de Proprietate Intelectuală Weizmann Ariana & Partners, și a primit numărul de ordine al înregistrării M2012 06809 (vezi facsimil). „Da, am depus această cerere pentru că e federația noastră și nu vrem să-și bată nimeni joc de ea. Vrem să aducem boxul românesc unde îi este locul”, a explicat Doroftei. Rudel Obreja a comentat laconic: „Nu înțeleg de ce au avut această inițiativă. Federația le aparține din momentul în care am decis să mă retrag”. Conform legislației, oricine poate solicita înregistrarea la OSIM a unei anumite mărci, dacă acest lucru nu s-a produs în praelabil. Or, FR de Box nu s-a protejat din acest punct de vedere.
În 2006, Federația Română de Fotbal a fost obligată să renunțe la titulatura „Divizia A”, după ce o firmă de panificație din Galați a înregistrat marca respectivă la OSIM Majoritatea federațiilor naționale și-au înregistrat la OSIM denumirile. FR de Fotbal și-a prelungit în urmă cu puțin timp cu încă zece ani dreptul de folosință al titulaturii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER