Editorial Alexandru Enciu: **La mulți ani, campionule!

Bute – Brinkley, repriza a zecea. Cea a comentariilor. S-a
depășit „elegant” subiectul netelevizării, de parcă nici nu ar mai
conta că avem un mare campion, poate cel mai mare al momentului,
invizibil în România. Direcția s-a schimbat brusc, pe frontul
cârcotelii: americanul a fost un adversar slab, ales special de
Interbox pentru a nu-i pune mari probleme lui Bute. O șopârlă
lansată de nicăieri, preluată de unii editorialiști și alimentată
inclusiv de un fost mare campion.

Pentru conformitate, Jesse Brinkley nu a fost ales de Interbox, ci
impus de IBF. Fiecare campion este forțat o dată pe an să-și pună
în joc centura în fața challengerului obligatoriu, care ajunge
„numărul 1” pe ring, nu prin tragere la sorți. Brinkley și-a
câștigat dreptul de a boxa cu Bute, iar Lucian nu-l putea ocoli
decât renunțând la centură! De altfel, dintre cele șase meciuri în
care „Mister KO” și-a apărat titlul, trei au fost obligatorii: cele
două cu Andrade și cel de acum.

Mâine se împlinesc trei ani de când Bute a cucerit titlul mondial
IBF la supermijlocie. 36 de luni de glorie, chin, durere, momente
dificile sau mai faste. Niciun alt campion român nu a reușit să
rămână sus atât de mult timp și nici nu cred că vom avea altul prea
curând la acest nivel. Lucian a făcut-o pentru că este un mare
boxer și un caracter deosebit, un sportiv care știe ce vrea și care
nu a înșelat niciodată „nobila artă”. Și, peste toate, este un mare
român. Măcar pentru atât să-l apreciem.